NU VREAU!

Aseară, butonând din întâmplare televizorul, am dat peste Marius Tucă și al său Show unde era invitat Dan Bittman. Nu am prins discuția de la început, decât ultimele minute. Reputatul solist al formației Holograf, deja cunoscut pentru atitudinea sa reacționară cu privire la pandemia de covid a propus în direct ca fiecare cetățean care nu este de acord cu măsurile luate de către stat în această presupusă problemă planetară să ia o foaie de hârtie și să protesteze în liniște, scriind un scurt mesaj de două cuvinte pe acea foaie – NU VREAU. Mesajul să fie astfel postat pe rețelele de socializare, si prin el să fie practic exprimate o serie de nemulțumiri legate de mersul actual al societății. El să simbolizeze mâhnirea și frustrarea unor cetățeni care s-au săturat să le fie încălcate drepturile și libertățile, să fie discriminați, mințiți și terorizați zi de zi de o așa zisă pandemie care nu există decât în mintea unor afaceriști, unii dintre ei chiar medici, și a unor politicieni corupți și incompetenți care nu au vrut niciodată binele societății. Ideea mi s-a părut bună, și drept urmare am scris și eu mai jos tot ceea NU VREAU, sau mai bine spus, tot ceea ce nu mai vreau să se întâmple în societate în aceste vremuri tulburi. Vreau vremuri limpezi!

Nu vreau să mai fiu discriminat!

  • Dacă sunt nevaccinat nu înseamnă că sunt implicit și bolnav și că voi răspândi un virus ucigaș. Dacă sunt sănătos clinic și nu am niciun simptom de boală, înseamnă că sunt sănătos clinic și atât, nu că am o boală care nu se manifestă. Însă luminații medicinii moderne au schimbat peste noapte paradigma și au mutilat adevărul, ei spun toți la unison – dacă nu ai niciun simptom de boală înseamnă că există posibilitatea să ai de fapt virusul dar să nu se manifeste boala. Păi dacă în știință lucrăm cu probabilități, posibilități și potențialuri, am greșit domeniul de expertiză. Medicina se presupune că trebuie să fie o știință exactă, că dacă nu ar fi exactă atunci am juca alba-neagra cu viețile pacienților. Dar stați, tocmai asta se întâmplă în zilele noastre, medicina joacă alba-neagra cu viețile pacienților – care are, are, care nu are, tot are…

Nu vreau să existe antagonizare între vaccinați și nevaccinați!

  • Vaccinații nu sunt inteligenți și nevaccinații proști. Vaccinații nu sunt toți oaameni de știință, și nevaccinații conspiraționiști și imbecili. Toți suntem oameni si avem dreptul la libera exprimare. Pandemia de covid nu este un adevăr unic care nu suportă niciun fel de critică. Am decis să gândesc cu mintea mea, nu cu mintea medicilor, politicienilor sau televiziunilor, și propria rațiune și cercetare îmi spune să nu cred în pandemie și nici în binefacerile vaccinului anti-covid. Trebuie să fiu arestat sau discriminat pentru asta? Fiecare trebuie să gândească cu mintea lui și să ia decizia pe care o consideră cea mai bună pentru viața sa.

Nu vreau să mi se ceară un certificat verde pentru a vedea un spectacol, pentru a intra în magazine, la mall, la concerte, la băcănie, la frizerie, pe stadion, etc.

  • O astfel de măsură este discriminatorie, încalcă drepturi și libertăți cetățenești și este de inspirație totalitară. Dacă voiam să trăiesc într-un regim totalitar emigram de mult în Coreea de Nord.

Nu vreau ca statul să aibă imixtiuni în viața mea privată!

  • Nu pot să accept ca statul să vină și să îmi spună câți oameni am voie să chem la o petrecere, la o nuntă, la un botez, ba mai mult decât atât, pe cine să chem și pe cine nu. Dacă statul stă cu mine la masă la mine în casă, atunci democrația s-a dus pe apa sâmbetei. Acest intervenționism al statului în treburile personale ale cetățenilor nu există decât în statele totalitare unde statul îi spune ceteățanului chiar și câți copii să facă, ce să mănânce și de câte ori pe minut să respire.

Nu vreau ca nevaccinații să fie văzuți ca o boală și nu ca ființe umane!

  • Ultima oară când o categorie de cetățeni a fost caracterizată astfel, au fost uciși 6 milioane de oameni. Nu uitați ce ne învață istoria.

Nu vreau ca statul să mă protejeze cu forța!

  • Nu am nevoie de protecția statului! Îmi pot purta și singur de grijă. Un stat care nu îmi face autostrăzi, care nu îmi strânge gunoiul de pe stradă, care nu îmi face școli și spitale, care nu îmi dă căldură, apă caldă și aer curat, și care mă înfundă în datorie publică externă de sute de miliarde, și-a făcut pe deplin dovada că nu îmi poate purta de grijă. Și atunci de ce să am încredere că acestui stat falimentar îi pasă de sănătatea mea?

Nu vreau ca niște politicieni care până ieri erau văzuți drept cele mai corupte și incompetente personaje, să decidă azi de ce drepturi și libertăți pot beneficia.

  • Libertatea nu este o monedă de schimb. Eu nu fac troc cu libertățile mele. Și ca să mi le apăr, dacă e nevoie, pot să pun mâna și pe topor, așa cum au făcut strămoșii mei.

Nu mai vreau ca medicii să facă politică și să se îmbogățească de pe urma pandemiei!

  • Nu pot accepta ca unii manageri de spitale și medici să își deschidă cabinete particulare unde fac testări covid la foc automat și de unde scot profituri uriașe, având astfel tot interesul ca această așa zisă pandemie să continue cât mai mult. Nu pot să accept ca unii medici să își dea cu părerea în altă specialitate decât în medicină. La fel cum nici eu nu sunt lăsat ca nespecialist să îmi dau cu părerea în probleme medicale sau politice. Și cu toate acestea, eu ca cetățean, nu am nevoie de nicio specializare ca să îmi cunosc drepturile și libertățile, și totodată nu am nevoie de nicio specializare ca să decid ce vreau să fac cu corpul meu. Nu am nevoie nici de politicieni și nici de medici pentru a știi cum să-mi trăiesc viața.

Nu vreau ca statul și membrii guvernului să își uite rolul și funcția!

  • Întregul aparat de stat, de la miniștrii până la președinte, nu este alcătuit decât niște funcționari publici puși acolo de către cetățeni, pentru a servii interesul cetățenilor. Atenție, interesele tuturor cetățenilor, nu doar a unei categorii de cetățeni. Statul trebuie să respecte drepturile și libertățile atât ale vaccinaților cât și ale nevaccinaților. Așa cum respectă de exemplu drepturile bolnavilor de HIV, care și ei sunt virusați.

Nu vreau să mai fiu mințit!

  • Vreau să mi se spună adevărul, accesul cetățeanului la informația de interes public este garantat de către Constituție. Numărul de îmbolnăviri nu este cel real, datele sunt falsificate. Casa de asigurari de sănătate decontează sume fabuloase către spitalele și medicii care îngrijesc bolnavi covid. Procedura trebuie schimbată, pentru că un medic are tot interesul să treacă în buletinul de analiză al paicentulului ca boală principală covid, chiar dacă bolnavul suferă de fapt de boli mult mai grave. Managerii de spitale sunt subordonați miniștrilor și secretarilor de stat, care au transmis spitalelor procedurile standard în ceea ce privește abordarea problemei covid. Un spital este precum o firmă, trăiește din numărul de pacienți ale căror boli sunt decontate pentru tratament de către Casa de asigurări de sănătate. Dacă un spital nu mai are pacienți, înseamnă că nu mai dă randament și nu mai face profit, drept urmare trebuie închis. Astfel medicii și managerii își pot pierde locul de muncă, secțiile, specializările, etc. Este un cerc vicios. Chiar dacă vorbim de sistemul de stat, managerierea spitalelor se face ca la privat – spitalul trebuie să fie productiv. Statul nu dă bani de pomană unui spital gol. Fără productivitate un spital trebuie închis deoarece consumă resurse inutil. Cu această pandemie spitalele l-au prins pe Dumnezeu de picior. Este momentul cel mai prielnic pentru medicii și managerii de spitale să dea lovitura. Unde vă este jurământul, domnilor?

Nu mai vreau să se încalce Constituția României!

  • Politicienii au măcelărit timp de doi ani Constituția țării, și s-au folosit de anumite articole din Constituție pentru a-și justifica măsurile de inspirație totalitară. Toate măsurile luate sunt abuzive și neconstituționale. Ajunge!

Nu mai vreau ca România să fie condusă prin hotărâri de guvern și ordonanțe de urgență, vreau să fie condusă prin legi.

  • Într-o țară democratică se respectă legea, pentru că nimeni nu este mai presus de lege. În toată această perioadă de pandemie, de ce oare nu s-au dat legi organice care să reglementeze drepturile și libertățile cetățenești, ci doar hotărâri de guvern și ordonanțe de urgență? Răspusnul este simplu – Constituția României spune că drepturile și libertățile cetățenești nu pot fi restrânse decât dacă există o situație excepțională, doar pe o perioadă determinată de timp și doar prin lege. Deci nu prin ordonanțe de urgență sau hotărâri de guvern. Într-un stat de drept există o ierarhie a actelor legislative, și mai presus de orice act legislativ este legea. Legea bate orice hotărâre de guvern și orice ordonanță de urgență. La fel cum la poker chinta roială bate orice carte. Ei bine, legea e chinta roială, dar ce să vezi, statul a schimbat regulile jocului, azi cu chinta pierzi partida.

Nu mai vreau ca statul să își terorizeze cetățenii!

  • După doi ani de pandemie am înțeles cu toții despre ce este vorba. O pandemie cu gradul de deces sub 1% din infectați nu este o pandemie ci o răceală de sezon și o minciună planetară.

Nu mai vreau propagandă, vreau adevăr!

  • Vreau ca OMS să fie trasă la răspundere pentru instaurarea pandemiei de covid. Președintele etiopian al acestei instituții trebuie judecat de o înaltă curte de justiție. Vreau ca televiziunile și canalele mass-media să nu mai primească bani din partea statului pentru a face propagandă pro-covid. Actul jurnalistic trebuie să fie unul obiectiv, nu dictat de interese economice.

Nu vreau ca statul să decidă ce trebuie să fac cu corpul meu!

  • Nu vreau să bag în corpul meu un vaccin insuficient testat ale cărui efecte nu pot fi nici măcar anticipate. Pentru mine schema de vaccianare s-a încheiat în copilărie. De acum încolo nu voi mai face niciun vaccin, decât în cazul în care ajung, din întâmplare, într-o zonă din Africa unde băntuie malaria și holera.

Nu vreau ca statul să mă oblige, prin măsuri indirecte, să fac ceva ce este împotriva convingerilor și a voinței mele.

  • Vaccinarea nu poate să fie obligatorie. Deocamdată. Dar prin măsuri indirecte statul forțează cetățenii să ia parte la acest experiment planetar. Majoritatea celor vaccinați nu au făcut-o din convingere, pentru că au crezut cu adevărat că există un virus gripal ucigaș și o pandemie planetară, ci pentru a beneficia de niște drepturi și libertăți, care oricum ar fi trebuit să fie garantate de către legile țării. S-au vaccinat ca să poată călătorii, ca să poată merge la spectacole, restaurante, și așa mai departe. Din punctul meu de vedere, cine se vaccinează nu din convingere ci în primul rând pentru a obține aceste dispense, este un cretin.

Nu mai vreau să fiu manipulat din toate părțile!

  • Statul se folosește în această așa zisă pandemie de toate mijloacele pentru manipularea cetățenilor – prin canalele mass-media și social-media. În propaganda covid s-au investit multe miliarde din banii publici și peste tot nu auzi decât minciuni. Totul este o spălare pe creier. Nu, mulțumesc!

Nu vreau să iau parte la un experiment planetar!

  • Am dreptul și libertatea de a alege, de mă autodetermina și de a face ce doresc cu viața mea, atâta timp cât nu lezez drepturile și libertățile celorlalți. J.J. Rousseau spunea acum 300 de ani că a fi liber nu înseamnă să faci ce vrei, ci înseamnă ca prin libertatea ta de a face ce vrei să nu lezezi libertatea celuilalt de a face ce vrea, și în același timp ca voința ta să nu fie supusă voinței altuia, și nici tu să nu supui voința altuia voinței tale. Deci libertatea presupune un perfect echilibru între membrii societății. Un respect reciproc. În drepturi și libertăți cetățenii se întâlnesc la mijloc, într-o perfectă dialectică. Eu vin cu ideea mea despre libertate, tu cu ideea ta, dar libertatea adevărată nu este nici a mea nici a ta, ci ea se află între noi și este libertatea noastră, reprezintă rezumatul ideilor noastre de libertate personală. Astfel, în situația actuală, dacă eu decid să nu mă vaccinez și să îmi iau un certificat verde, e libertatea mea, iar dacă tu decizi să te vaccinezi și să ai certificat verde, e libertatea ta. Atunci ca să putem să funcționăm în societate, și să nu ne dăm în cap, trebuie să ajungem la o cale de mijloc. Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că nu deține libertatea nici dacă e vaccinat și nici dacă e nevaccinat. În continuare noi trebuie să fim la fel de liberi ca și până în noua paradigmă. Dar dacă totuși se schimbă paradigma, atunci este nevoie de dialog social și majoritatea să decidă. Majoritatea, nu o mână de politicieni corupți și incompetenți. Asta este democrația și acesta este capitalismul – checks and balances. Dacă nu mă vaccinez nu înseamnă că lezez dreptul la viață al celor vaccinați din moment ce vaccinul te protejează de virus, sau cel puțin parțial. După cum nici cei vaccinați nu îmi lezează mie dreptul la viață. Deci suntem chit. Nevaccinații își pot cel mult leza dreptul la viață între ei. Ceea ce este oricum un nonsens.

Nu mai vreau să se falsifice testele covid!

  • În fiecare zi suntem bombardați cu miile de cazuri de covid. Mă întreb, oare chiar în fiecare zi oamenii se testează cu miile, stau la cozi interminabile la teste, doar așa de dragul testelor sau pentru că au strănutat? Testele rapide sunt irelevante, iar testele pe bune, cele reglementate, trebuie făcute de către personal specializat în laboratoare specializate. Câte astfel de laboratoare are România și câți laboranți? Insuficenți, cu siguranță, pentru a se demonstra că în fiecare zi se dau rezultatele a câtorva mii de teste specializate. Există o pandemie a testelor nu a covidului. În acest ritm niciodată nu vom sacăpa de această pandemie. Vaccinații dacă s-ar apuca de teste rapide ar umple la rândul lor statisticile și spitalele. Este un cerc vicios.

Nu mai vreau să aud că nu mai sunt paturi la ATI!

  • Internați la ATI au fost și vor fi întotdeauna. Avem în întreaga țară câteva mii de paturi, acest număr de paturi raportat la numărul de locuitori este insignifiant. Dacă făceam o statistică acum 3 ani, înainte de pandemie, am fi observat că aceste paturi erau la fel de ocupate. Asta se întâmplă în spitale, tot timpul există oameni internați, paturi ocupate, saloane pline, medici suprasolicitați, etc. Nimic nou sub soare. Singura diferență este că azi se vorbește despre acest lucru la televizor și în mass-media de dimineață până seara. Dacă de exemplu s-ar vorbi la televizor în fiecare zi despre accidentele de mașină așa cum se vorbește despre covid, ar reieșii că există o pandemie de accidente de mașină, și că în fiecare zi mor sute de persoane datorită acestui lucru. Concluzia ar fi să nu mai mergem cu mașina?!

Nu mai vreau să aud că mor oameni de covid, când de fapt mor cu covid și datorită unor boli grave asociate.

  • Timp de 2 ani am auzit în fiecare zi aceeași minciună – oameni care mor de covid, când de fapt mureau datorită altor boli. După 2 ani încă se mai bate monedă pe aceeași minciună. Și o minciună spusă timp de 2 ani devine adevăr și statistică.

Nu mai vreau să aud minciuna sfruntată cum că vaccinul nu te imunizează ci te ajută să nu faci o formă gravă a bolii.

  • Aceasta este o narațiune care circulă de ceva timp în întreaga lume, asta din momentul în care, după ce inițial vaccinul era văzut ca salvatorul planetei, care te imuniza și te salva de la o moarte sigură, s-a observat că, surpriză, vaccinații făceau covid, deci vaccinul nu te imuniza. Și atunci, marile companii farmaceutice dezvoltatoare de vaccinuri, ca să își promoveze în continuare produsul au aruncat în lume această narațiune mincinoasă cum că vaccinul nu te imunizează în totalitate, ci te ajută să nu faci o formă gravă a bolii. Și turma oamenilor lipsiți de rațiune, căci masele nu au rațiunea lor proprie și sunt cel mai ușor de manipulat, au crezut această minciună și o cred în continuare – este unul dintre multele argumente pro-vaccin. Adevărul spune că vaccinul este aproape inutil și cu efecte adverse necunsocute în totalitate. Tocmai de aceea faci covid chiar dacă ești vaccinat, ba mai mult, răspândești virusul ca și un nevaccinat. Dacă eu am o boală gravă și mă vaccinez anti-covid și după vaccin fac o formă ușoară de covid, așa cum zice prospectul vaccinului, e foarte posibil ca eu de la acea formă ușoară să mor. După cum pot să mor de la orice altă infecție. Și atunci care este rostul vaccinării dacă nu mă protejează în totalitate? Un vaccin care trebuie făcut în 3, 4, 5 doze, nu este un vaccin, ci o păcăleală.

Nu mai vreau să fiu sechestrat în casă și să ies pe stradă doar cu foaie de parcurs!

  • Vreau să mă plimb liber pe unde doresc.

Nu mai vreau ca tinerii să învețe carte de acasă!

  • Vreau ca tinerii să meargă la școală, să socializeze, pentru a nu ajunge niște sociopați.

Nu mai vreau ca restaurantele să dea faliment o dată pe an!

  • Vreau să pot merge la restaurant ca un om normal și să mă bucur de interacțiune fizică.

Nu mai vreau să mă simt ca trăind într-un mare lagăr de concentrare!

  • Vreau să simt că trăiesc într-o democrație.

Nu mai vreau ca poporul să fie spălat pe creier!

  • Vreau ca oamenii să gândeacă cu mintea lor.

Nu mai vreau să port mască pe stradă!

  • Vreau să respir aer curat nu plastic made in China.

Nu mai vreau să cumpăr spirt si dezinfectant!

  • Vreau să cred că am un sistem imunitar dezvoltat care mă apără de răceală și gripă.

Nu mai vreau să nu am siguranța zilei de mâine!

  • Vreau să îmi fac planuri de viitor.

Nu vreau să îmi pierd locul de muncă!

  • Vreau să muncesc ceea ce îmi face plăcere.

Nu vreau să nu am acces al cultură!

  • Vreau să mă cultiv spiritual și intelectual pentru că fără cultură nu există viață împlinită și fericită.

Nu vreau să fiu considerat iresponsabil pentru că nu mă vaccinez!

  • Vreau să îmi păstrez integritatea corporală fără să fiu discriminat.

Nu mai vreau să nu fiu lăsat să protestez!

  • Vreau să îmi exercit acest drept constituțional fundamental.

Nu vreau să trăiesc într-un sistem totalitar!

  • Vreau să mă bucur de binefacerile capitalismului și ale democrației în care m-am născut.

etc, etc, etc…

Peștera gândirii abstracte sau Povestea cocoșului și a vulpii

Aproape teatru

Satiră cu animale

Adaptare după Marin Sorescu

Fragment extras din volumul Viziunea vizuinii, cu indicațiile mele scenice

.

Aproape prolog

Mă doare-cotul până-n gât

Sătul de vrăbii și de totul!

De-aș fi mai gras, mai hotărât,

M-aș răsturna-n abis, cu cotul

Dar vrăbii mari și vrăbii mici

Aleargă după licurici

Și printre pene și sclipiri

Respiri, mai mori, și iar respiri.

(Marin Sorescu, Jale)

.

Personajele

Cocoșul

Vulpea

Ursul

Iepurele

Bursucul

Vulpoiul

Furnicile

Povestitorul

Scena I

Vizuina ursului, dichistă cu tot ce-i trebuie. În vizuină se află ursul, vulpea, cocoșul și bursucul.  

Vorbește povestitorul în fața publicului. Cortina e trasă.

Povestitorul

Ați fi mai văzut dumneavoastră cocoș, nu zic ba. Dacă nu v-au văzut ochii pe acest cocoș, cocoșul nostru, nu v-ați ales cu mare lucru. Era un cocoș…sau mai bine să zicem este (pentru că mai trăiește și astăzi, dacă nu l-o fi mâncat vulpea, sau poate dumneavoastră, iubiți spectatori, ori poate, Doamne ferește, chiar eu, povestitorul, din greșeală), deci era acest cocoș frumos din cale afară, falnic precum o fanfară (în sală se aude muzică de fanfară, o scurtă pauză a povestitorului) și la fel de sonor. Când bătea din pinteni, când zdrăngănea salba roșie și mărgelele la gât și când începea să cânte era leit fanfară (în sală se aude din nou muzică de fanfară). Culorile penelor sale erau – sau sunt, deși nu cred că au mai rămas toate – o nebunie nu alta: se bătea între ele de colorate ce erau, țipau pur și simplu de vopsite ce erau… Și totul natural la el: nici tu coafor, nici tu manichiurist, pentru că și ghearele de la picioare aveau un lustru al lor absolut genial, că dac-ar fi fost să zgârie cu ele hârtia ca alții, apoi ieșeau niște lucruri…

Lumina se schimbă, povestitorul iese din scenă, se ridică cortina și apar personajele și decorul. În fața publicului apare cocoșul, 1, 2  minute de liniște timp în care se uită în sală deznădăjduit, și chiar înainte să rostească replica izbugnește în plâns. Printre suspine își spune replica. În acest timp restul personajelor stau nemișcate în spate.

Cocoșul

  • Iertați-mi emoția, foamea și setea…(suspine îndelungate)

M-am născut înainte de momentul de față, într-un coteț în care domnea mizeria. O mizerie care era atât de cruntă că, închipuiți-vă, urmele ei, oricâte spoieli s-ar fi făcut, se mai văd și astăzi. Oricâte spoieli s-ar fi făcut. Părinții mei…niște bieți anonimi, nici eu măcar nu i-am cunoscut, pentru că m-am născut dintr-un ou făcut în grabă, vremurile erau tulburi, undeva în niște paie…un ou grăbit, un ou al nimănui! Cocoșul izbugnește din nou în plâns. Personajele din spate sunt mișcate și ele, vulpea vine din decor în fața scenei alături de cocoș, își suflă nasul, și îi spune acestuia:

Vulpea

  • Zi mai departe, dar nu chiar așa de jalnic, fiindcă nu mai am batiste. După această replică vulpea se întoarce în spate.

Cocoșul

  • Când am fost să mă clocesc, adică…oul năzdrăvan, pentru că din ou simțeam eu c-o să fiu năzdrăvan, am nimerit sub o găină moțată, Dumnezeu s-o ierte, pentru că, după vreo trei zile, într-o noapte…dispare.

Vulpea vine din nou în față, plângând superficial, și intervine în scenă.

Vulpea

  • Prea jalnic, mă podidesc lacrimile ca niște izvoare fierbinți. Este vreun loc pe aici, unde se poate plânge în voie?

Intervine și ursul din spate, și el vizibil mișcat, mult mai sincer decât vulpea. Îi dă replica vulpii fără să vină în fața scenei.

Ursul

  • Treci în debara.

Vulpea merge în spate și intră într-o debara, dispărând momentan din decor. Se aud în continuare plânsetele ei din debara, în surdină.

Cocoșul

– Nu vă spun cine a mâncat cloșca aceea…unde a dispărut ea peste noapte…

Bursucul

  • Spune

Cocoșul

  • Mai târziu. Nae a lui Seder, stăpânul casei, bietul Bag-Seamă, cum îl porecleau sătenii, ce să facă el cu cloșca moartă în coteț? Adică nu moartă, dar dispărută. Du-te și întreabă prin vecini, roagă-te de unul și de altul, până când găsește o rață căzută la Gaga Rita lui Mielu. Însă rața, deși căzută, nu voia să stea pe ouă, ar fi stat ea dacă ouăle s-ar fi aflat într-o baltă…ea zicea că nu clocește. Așa m-am pomenit pe urmă sub o gâscă, alături de niște ouă cât toate zilele, că te mirai ce minte năzdrăvană le-o fi putut concepe atât de mari. Dar ce să vezi? A treia noapte gâsca este găsită mâncată. Nu vă spun încă cine a mâncat-o.

Bursucul

  • Spune măcar cine-a găsit-o mâncată, să ne alegem și noi cu ceva buletin de știri.

Cocoșul

  • Nae a lui Seder, Bag-Seamaă, ce să facă el? Mai clocea în cotețul acela și-o curcă. Am trecut cu arme, cu bagaje, cum se zice, sub curcă. Această curcă a fost ca și o mamă a mea bună. (cocoșul izbugnește iar în plâns)

Vulpea

  • Bună și grasă. Se aude replica vulpii din debara. Toate personajele aruncă o scurtă privire către debara.

Cocoșul

  • Nu m-am gândit niciodată că e mamă vitregă, pentru că sub aripa ei am avut o copilărie fericită.

Vulpea

  • Tot din debara – Fericită, haida-de, pe vremea aia!

Cocoșul

  • Ieșind din ou și pomenindu-mă sub curca pestriță, care imediat, prin aspectul ei falnic, m-a făcut să mă gândesc la pajura din basm, pe care o continua, m-am luat cu păscutul firelor de iarbă, prinsul lăcustelor și bucuria de a trăi. Împreună cu ceilalți pui, care de curcă și care de găină, mergeam cu mama noastră pe dealuri, intram în vâlceaua lui Cincă, vâlceaua Bonii sau în partea cealaltă, pe Țiclonul, dealul acela înalt ca un munte mic, de unde seara ne întoarceam cu gușile pline, și, din vârful dealului, zburam ca niște păsări sălbatice în sat, oprindu-ne din zbor pe moară, ca niște păsări domestice. Replica e rostită cu nostalgie, ultima frază e rostită brusc, ca un semn de trezire. Până când într-o buna zi dispare curca. Între timp vulpea iese din debara în altă costumație, mult mai elegantă.

Cocoșul

Cocoșul își continuă replica.

  • Crescusem destul de mărișor, chiar începusem să cânt. Mi se dăduse în sarcină de către Nae, să trezesc vacile dimineața, ca să aibă timp să rumege și să facă lapte până se scoală să le mulgă. Odată, spun tot în paranteză, am sărit gardul și-am întârziat, uitând să cânt la urechea Salbiței și a Rușiței, care, netrezite la timp și nerumegând, dimineța, când să…degeaba. Ca să vedeți ce înseamnă rumegatul și ce rol important aveam eu în muncile agricole. Începusem să mă simt tare îndurerat la dispariția curcii. Am plecat imediat pe urmele ei și…

Intervine vulpea.

Vulpea

  • Fii mai scurt, că uite, cumătrul Urs are treabă.

Ursul

  • N-am nicio treabă. De aia suntem puși aici, la hibernare, să ascultăm tot ce se vorbește.

Cocoșul, vizibil iritat, bate odată din picior și își spune replica cu putere.

Cocoșul

  • Vă anunț că am prins-o. Arătând către vulpe. Mâncând curca, mama noastră a tuturor! Tot ea, aici de față, a fost și călau-a…sau călaia? Un moment de nedumerire. Totate personajele ridică din umeri. Călaia cloștilor mele precedente, a găinii, și respectiv, gâștii, pentru că rața, v-am spus n-a vrut să stea pe ouă, pretinzând să i se pună ouăle în baltă.

Vulpea

  • N-ai dovezi, n-ai dovezi! Replica dată în genul copiilor, sâc, sâc.

Cocoșul

  • Am sărit la ea și am început lupta. A fost o luptă lungă, lungă…

Bursucul

  • Ies puțin, mă întorc până se termină lupta. Bursucul iese din scenă.

Cocoșul

  • Trei zile și trei nopți i-am ținut piept, în a patra zi în zori, când eram plini de sânge amândoi și numai zgârieturi, vulpea m-a prins de picior greșit și era să mă mănânce. Dar era prea obosită, se vărsase prea mult sânge, încât copiii care erau cu vitele pe câmp, luând urma, au picat la țanc, ba a mai sărit și Ion Lungu cu parul și tot ce-a putut face cumătra a fost să mă aducă aici târâț-grăbiț. Aceasta e povestea vieții mele.

Ursul

Ursul vine în fața scenei, îl ia de gât pe cocoș și emoționat îi spune replica. Frumoasă poveste. Mai știi?

Vulpea

  • Merită să i se facă dreptate, și-a povestit atât de frumos scurta sa viață, plină de fapte, încât ați văzut, eu am plâns, că m-a-nduioșat și trebuie să le facem dreptate ăstora care ne-nduioșează să le rezolvăm cererile.

Fără să mai aștepte replica celorlalți, vulpea spune.

  • Cumătre cocoș, cererea dumitale de a fi mâncat cât mai repede ți se aprobă.

Cocoșul

Vizibil nedumerit, bâlbâindu-se – Care cerere? De ce să mi se aprobe? Ba să nu se aprobe.

Ursul fiind păcălit de firul evenimentelor și zăpăcit de concluzia rapidă a vulpii, spune:

Ursul

  • Ba să se aprobe. Ai avut o viață mizeră, te-ai născut într-un coteț și ai povestit frumos, așa că trebuie, odată și odată, să le dăm una peste bot dușmanilor.

Vulpea bucuroasă, cu două tacâmuri în mână, sare să mânânce cocoșul. În acel moment, ursul își dă seama de raționamentul greșit și intervine în ultima clipă.

Ursul

  • Stai! Țipă cu putere și autoritate. Nu se aprobă, ieși afară, măgarule.  Urusul îl ia pe cocoș de mânecă și îl dă afară în șuturi. Să nu mai vii cu cereri din astea. Ursul era încă indus în eroare.

Apare bursucul.

Bursucul

  • Au sosit furnicile, le primiți?

Ursul

  • Câte sunt? Nu mai așteaptă răspunsul. Să intre.

Furnicile sunt un grup de actrițe, care fac gălăgie încă înainte de intrarea în scenă. Intrarea se face pe fond sonor – Valkyria lui Wagner.

Furnicile

  • Furnica 1. Nu ne pasă că toată lumea ne calcă în picioare, 2. Nu ne pasă că toate reptilele, toți șobolanii, toți boii ne strivesc mușuroaiele. 3. Ne pasă de Africa…

Bursucul

  • Să vă pese. Rânjind.

Furnicile

  • Știți că termitele de acolo nu mănâncă decât banane și nuci de cocos?

Cocoșul

  • De care cocoș?

Ursul

  • Ei bine, să puneți din nou pe tapet problema condiției tragice a termitelor. Ce să le facem noi?

Furnicile

  • Tocmai aceasta e întrebarea.

Bursucul

  • Să le dăm spanac.

Furnicile

  • Cred că trebuie să simtă că suntem aproape de ele. Furnicile ies din scena la fel de repede de cum au intrat. Tot pe Valkyria lui Wagner. Urmează un moment de liniște în care restul personajelor se uită nedumirite unul la celălalt. Între timp, vulpea încearcă să își facă ieșirea din scenă pe furiș. Când să iasă din scenă se aude de undeva din spatele scenei vocea unui om furios care caută vulpea să o omoare… câteva vorbe de duh. Vulpea face stânga împrejur și reintră în scenă.

Vulpea

  • Știi ce, cumetre Urs, mi-a venit o idee la țanc.

Ursul

  • Ce idee?

Vulpea

Căutând să tragă de timp.

  • Să facem poezii pe rime date.

Urusul

  • e-he! E vreo zi mare astăzi?

Vulpea

  • E vineri. Post. Adică zi mare. Dar oricum, n-am mai făcut de mult poezii pe rime date și mi-era dor de literatură.

Ursul

  • Literatură bună. Propun următoarele rime – vizitiu, spanchiu, destin, sublim.

Cocoșul

  • Destin-sublim nu prea rimează. Sunt admise și asonanțele?

Ursul

  • Ai dreptate, dă-mi o rimă la…la sublim sau la destin?

Vulpea

  • Copac, capac, eu propun să le intorducem pe acestea.

Ursul

  • Bun, să începem.

În acest timp toate personajele sunt pe gânduri, 2, 3 minute în care fiecare mișună de colo-colo în căutarea rimelor. La un moment dat vulpea se oprește  brusc în mijlocul scenei, bate de câteva ori din picior simulând un ritm, și începe.

Vulpea

  • Trăsura n-are vizitiu,
  • Că a rămas de mult spanchiu
  • Când s-a izbit de un copac
  • Și-acum doarme sub capac.

Ursul

  • Nu le știai cumva de acasă?

Vulpea

  • Eu? Dar drept cine mă considerați? Vizibil deranjată. Ursul furios, după această replică se așează pe canapeaua din recuzită cu capul în jos și cu  picoarele în sus, își pune o compresă cu apă rece pe cap și încearcă să creeze o poezie.

Ursul

Rosteșe replica din aceeași poziție.

  • M-am înțeles c-un vizitiu
  • Să nu mai fie-așa spanchiu
  • Că-n scurta viață cât trăim
  • Să ne izbim doar de sublim.

Vulpea

  • Frumoase versuri, n-am ce zice, dar unde-i copacul, unde-i capacul?

Intervine și cocoșul.

Cocoșul

  • Pot să citesc și eu? Dar mai întâi să vă explic poetica mea. Orice cuvinte aș folosi, toate trebuie să aibă un sens major, fiind o satiră la adresa vulpii.
  • Dacă vulpea mai vine sub salcâmul
  • În care dormim noi vara
  • Și sub pretextul că se uită la stele
  • Ne hipnotizează de cădem în gura ei

O scurtă pauza în care cocoșul lasă sa cresacă tensiunea personajelor.

  • O blestem de trei ori…huo, huo, huo!

Ursul

  • Stai, stai, unde e vizitiul, unde-i?

Cocoșul

  • În mă-sa! Nu mă interesează. Eu cred că artă e să spui ce ai pe suflet, nu să bați câmpii cu vizitii sublimi. Asta e părerea mea.

Vulpea

  • În primul rând, nu respectați rimele date, și în al doilea rând, asta nu-i poezie.

Cocoșul

  • Dovedește-mi că asta nu e poezie, știind că poezia e ca și nevroza astenică, dacă spui că o ai, nimeni nu te poate contrazice și controla.

Vulpea

  • Detest versul liber, pe care voi, ăștia mai tineri îl tot lăbărțați prin reviste. Și la urma urmei, aș putea să te dau în judecată pentru insultă. De ce mă huiduiești?

Cocoșul

– Cine te huiduiește? Eu nu vorbesc despre dumneata. Vulpea mea e un simbol, poate că eu prin vulpe înțeleg altceva. De exemplu norul aducător de inundații. Am voie să critic norul, într-o poezie închinată forțelor naturii?

Vulpea

  • Bine, dar ai pomenit cuvântul vulpe.

Cocoșul

  • Cuvântul acesta nu are nicio valoare luat separat, toată poezia e o metaforă și chiar dacă aceste vorbe, luate separat, însemană ceva, luate împreună înseamnă altceva ori nu mai înseamnă nimic.

Prima scenă se încheie într-o gălăgie infernală, toate personajele întră în dispută asupra a ceea ce este o poezie, cu rimă fără rimă, hărmălaie în toată regula. În tot acest timp cortina se trage. Urmează scena 2.

***

Scena II

Apare în scenă iepurele, zbierând din toți rărunchii.

Iepurele

  • Se afumă vizuina!!!!! Scena este cuprinsă de fum.

Ursul

  • Cine să o afume? La mine nu se fumează de aceea nu veți găsi în casa mea nicio scrumieră!

Iepurele

Cuprins de spaimă și disperare.

  • Aoleuuu, Nea Nae Bag-seamă a descoperit intrarea în vizuină și crede că aici stă ascunsă vulpea cea șireată care i-a furat cocoșul de sămânță.

Cocoșul

  • Atunci de ce te-ai mai băgat și tu aici, bă? Tu n-ai cap?

Iepurele

  • N-am putut să mă opresc la vreme.

Ursul

  • Totul e să știi să te oprești la timp, în viață, ca și-n literatură. Pentru că, chiar discuția noastră despre poezie o apucase pe un făgaș lăuntric și trebuia să se întâmple ceva concret.

Vulpea

  • Trebuie făcut ceva, cât ai zice pește. Doar știți că mie îmi plac expresiile astea care pot fi mâncate.

Cocoșului nu părea să-i pese de apocalipsa care se dezlănțuia în jurul lui, și insistă pe tema versificației.

Cocoșul

  • Dați-mi voie să vă mai spun ceva

Vulpea

  • Nimic!

Cocoșul

  • Cealaltă poezie

Ursul

  • Dacă e pe rime date, dă-i drumul, să vedem unde-ai ajuns cu măiestria și dacă generația tânără știe să respecte vreo rigoare.

Cocoșul

  • Când fumul intră-n vizuină
  • Adio orișice jivină
  • Vrând să ne prindă în bârlog
  • Lăsa-vom vulpea noi zălog.

Bursucul

  • Dând dezaprobator din cap.  Tot la vulpe a ajuns…

Vulpea

  • Ce e porcăria asta? Vrei să spui că asta e poezie?

Cocoșul

  • Bahică…despre vinul care se subînțelege.

Vulpea

  • Te-am întrebat dacă e sau nu poezie, de ce te eschivezi?

Cocoșul

  • Nu e poezie, dar are o idee nobilă la mijloc. Și în anumite momente o idee nobilă își poate permite să facă ceva pe poezie, numai să fie clară și profundă.

În tot acest timp personajele sunt tot mai afectate de fumul din vizuină.

Ursul

  • V-am zis de atâtea ori că nu se fumează în cenaclul meu. Ursul îl ia de ureche pe iepure, într-un gest care nu se putea explica.

Iepurele

  • Cred că nu-i cazul să denigrăm poezia adevărată. Adică tocmai noi! Iepurele își spune replica în timp ce e ridicat de urechi de către urs.

Bursucul

  • Adică să versificăm toți aforisme, ce-am învățat noi de la Homer?

Cocoșul

  • Află că Homer a fost pus să scrie așa.

Bursucul

  • Da, că l-ai fi pus tu.

Cocoșul

  • Vă mai citesc o poezie, ca să fim mai clari.

Unde mergem, unde mergem?

Mergem care încotro

Eu în sens unic în toate

De la A și pân-la O.

Ursul

Tușind, fiind vizibil iritat de fumul din vizuină.

  • Asta-mi place, că rimează. Dar eu știu că de la A la Z. Mă rog, fie! Deci, ce facem dragi colegi? Văd că fumul putem să-l tăiem acum cu cuțitul. Închidem discuția despre poezie și trecem la proză sau la dramaturgie? Care-ai adus proză?

Această replică va fi rostită pe un fundal în care toate personajele tușesc și respiră cu greutate, scena fiind înecată pe cât de mult posibil de fum.

Iepurele

Ipeurele iese în marginea scenei în încercarea de a vedea ce se întâmplă afară. Se întoarce și spune replica.

  • Ce facem fraților, intră realitatea peste noi. Nae Bag-seamă a înfundat vizuina cu paie și le-a dat foc.

Ursul

  • Ia te uită drăcie, ce-o fi de făcut?

Bursucul

  • În curând fumul o să ne înece pe toți și o să dăm buzna spre ieșire și acolo o să ne prindă săteanul și o să ne omoare. Disperat.

Cocoșul

  • Pe mine nu mă omoară, că sunt de sămânță. Bate din picioare, și încearcă să mai recite o poezie, dar e ținut de gură de către vupe.

Ursul

  • Uite care e chestia, murim cu toții aici în bârlog sau nu murim? Cred că am putea scăpa numai dacă cineva dintre noi se sacrifică.

Vulpea

  • Bineînțeles, sacrificăm cocoșul.

Iepurele

  • Cred că numai dacă am zidi o femeie, bătând apropoul către vulpe,  această vizuină ar rezista veacurilor, afumată sau nu.

Vulpea

  • Bine, mă voi sacrifica eu încă o dată (toate personajele aplaudă frenetic) bravos, bravos. Presupun că povestea cu zidirea e doar o metaforă, că doar suntem între artiști.

Ursul

  • Doar suntem artiști, ce mama dracului!

Vulpea

  • Eu zic așa – să mă fac mironosiță, deci să-mi sacrific talentul, buna dispoziție, viața mea voioasă și să trăiesc de-acum încolo retrasă undeva, în vreo văgăună, împăcată întru do… Do… doresc să fiu împăcată întru…întru….doamne ajută.

Ursul

  • Să te ungem mironosiță, dar cu ce?

Bursucul

  • Cu miere. Imediat bursucul se duce la un dulap și ia un borcan de miere cu care începe să o ungă pe vulpe. Vulpea nu reacționează.

Iepurele

  • Ca sacrificiul să fie primit, ar trebui și o scurtă spovedanie din partea cumetrii.

Ursul

  • Bine, sigur…o spovedanie, desigur. Dar cine întocmește procesul-verbal?

Cocoșul

  • Eu, eu. Cocoșul vine repede cu o pană de scris.

Vulpea

  • Nu m-am mai spovedit de mult, am uitat cum se face.

Ursul

Spui tot ce ai pe suflet, și noi înregistrăm păcatele și după aia om vedea. Sunt gata să te ascult.

Bursucul

  • Cu cine te-ai întâlnit ieri? Și ce ați pus la cale?

Ursul

  • Stai cuminte bursucule. Mironosița va spune singură ce are pe suflet.

Vulpea, după un moment de liniște și un oftat prelung, începe să povestească.

Vulpea

  • Nu am avut nimic sfânt. Nici măcar duminica, m-a stăpânit întotdeauna un soi de mâncărime pe limbă, că aș fi mâncat tot ce are pene, de aceea m-am și făcut critic literar, ca să mănânc tot ce-i cu pană.

Cocoșul

  • Ce-i cu pană se scrie cu liniuță sau cei într-un cuvânt?

Vulpea

  • Cum vrei, acum mi-e tot una. Află că și pe dumneata, stimat întocmitor de proces verbal, am vrut să te înhaț, dar parcă numai pe dumneata! Să nu credeți că am fost numai ură. Am iubit și eu în viața mea pe cineva…dar cum l-am iubit?

Bursucul

  • Ce zice? Cum l-a iubit? Bursucul, neauzind prea bine, se duce foarte aproapre de vulpe. Cum l-ai iubit cumătră?

Vulpea

  • Ca pe ochii din cap.

Bursucul

  • Ce, astea-s chestii de spovedanie?

Iepurele

  • Să trecem la fapte, iepurele rostește replica cu un ton intransigent.

Vulpea

  • Într-o bună dimineață…

Iepurele

  • E, e dă-i drumul!

Vulpea

  • Într-o bună dimineață, numa ce răsare soarele.

Ursul

Molipsit de tonul iepurelui spune și el pe un ton și mai grav

  • Și ce dacă răsare…s-a zis cu literatura, vrem adevăr, vrem reportaj!

Vulpea

  • Am fost o aventurieră de mare clasă, da nu-mi aduc aminte ce am făcut. Vulpea bătându-se cu palma pe frunte, ca și când încearcă să își amintească ceva. Ce dracu am făcut, că ceva trebuie să fi făcut când am fost o de-aia?!

Iepurele intervine și văzând că vulpea mimiează o migrenă, începe să-i facă un masaj. Vulpea se dezmeticește și spune.

Vulpea

  • Aaa, sunt o mare hoață! Am furat, pe vremea când eram la școală, un ou.

Ursul

  • Cine fură azi un ou…ursul nu își mai aduce aminte restul…cade pe gânduri (cum era aia mă?).

Cocoșul

  • Bântuie o amnezie generală în vizuina asta.

Vulpea

  • Apoi m-am căsătorit de vreo trei ori
  • Cu cine? Replica e rostită din culise. Toate personajele se uită în spate.

Vulpea

  • Nu contează!

Bursucul

  • Ba contează. Altfel stricăm mierea degeaba. Burscul începe să mănânce miere din borcan în nepăsare, rostind replica cu gura plină.

Vulpea

  • Primul meu soț era dintr-o familie foarte bună și când l-au închis n-au reușit să scoată nimic de la el, decât că era de familie bună.

Cocoșul

  • Unde l-au închis?

Vulpea

  • Să nu mai vorbim.

Cocoșul

  • Unde?

Vulpea

  • În coteț. Intrase cu niște treburi și numai ce-au închis ușa. Am fost nevoită să dau divorț, care nu mi s-a aprobat decât după ce am venit cu dispensă de divorț. Când a ieșit soțul meu, am venit c-o falcă-n cer și una în pământ la mine, mi-a furat dispensa, așa că o vreme am trăit nelegitim pe lumea asta . Vulpea începe să plângă. Al doilea soț și-a săpat o galerie pe sub pământ, lungă și nu l-am mai văzut.

Ursul

  • Cât era de lungă galeria asta? Și de ce-a săpat-o? Ursul spune replica cu un carnețel și pix în mână, imitând un interogatoriu.

Vulpea

  • Nu mă privește (vulpea rostește replica printre lacrimi și suspine), cert e că m-am desolidarizat și de al doilea, imediat ce am fost prinsă asupra faptului că mi-a fugit soțul. Nu era un soț prea destoinic. Era ranchiunos, se izola în fundul pământului, avea prieteni și afară și încă din primele zile eu i-am spus să nu mai facă pe vulpoiul. Nu m-a ascultat, și iată unde a ajuns. Al treilea era, din nefericire, foarte bogat, mă ținea numai în puf, din nefericire. Pentru că dacă mi-ar fi fost ceva mai tare, nu mă culcam pe-o ureche și-l întrebam cam prin ce mijloace necurate îmi procură el, zilnic, atâta amar de puf? Vulpea începe din nou să plângă.

Ursul

  • După câte observ, dumneata, cumătră, nu ai a te spovedi decât de păcatele altora. Ce ai făcut dumneata personal? Sau ești curată ca lacrima, sticlă din punct de vedere al autobiografiei?

Vulpea

  • Nu am avut timp să-mi dezvălui caracterul meu urât. N-am fost lăsată să fur, să…

Ursul

  • Să ce?

Vulpea

  • Să-mi fac de cap, așa cum mi-ar fi plăcut mie, aș fi vrut să fiu o stricată, scuzați, dar unde sunt condițiile alea? Știți cum e în pădure. Toată lumea cu ochii pe vulpe. Că de ce se poartă așa elegant, se întreabă unii și alții, poate chiar plătiți să se întrebe de unde am eu bani să port o coadă așa de lungă? Dacă mă plimb cu coada între picioare au impresia, și unii și alții, că mi-e frică, pentru că sunt plătiți. Arunc și eu o vorbă – să aibă impresia că îmi e frică dacă mă plimb cu coada între picioare. Cred ei că am primit vreun pachețel de la Corb. Corbul stă pe creangă cu-n pachețel în cioc, eu apar sub copac, el se face că scapă pachețelul, și iată infracțiunea…pe care n-am putut s-o comit, că n-am avut condiții. Știți ce mi-ar fi aruncat Corbul în pachețelul acela, dacă l-ar fi aruncat?

Ursul

  • Caș

Vulpea

  • Ași

Iepurele

  • Parașute

Vulpea

  • Da de unde

Cocoșul

  • Orez

Vulpea

  • Gâniaț. Gâniaț de cioară stimat auditoriu.

Ursul

  • Partea asta mi-a plăcut. Tocmai pentru că dumneata, cumătră vulpe, pornești de la niște chestii, adică atât de…vreau să spun că…ia mai…spune! Spune mai departe.

Vulpea

  • Într-o vreme am jucat teatru. Se înființase într-o scorbură nu departe de izvorul rece, un teatru de avangardă. La boite postale, cum il numiserăm noi, comitetul de conducere, La boite ordinaire, cum îl numeau jivinele mai bătrâne, spre a dovedi că știi franțuzește.

Bursucul

  • Dumneata și actriță!

Vulpea

  • Iaca eu. Publicul mă adora, eram distribuită în roluri de ingenuă, îmi plăcea să joc dar nu-mi plăcea repertoriul.

Iepurele

  • Vorbind în șoaptă. Colcăie de talent fandosita, ia uite cum își mai trăiește rolul.

Vulpea

  • Directorul era chiar soțul meu. Cel de-al treilea. Adica nu! Aș fi vrut eu să fie soț, dar v-am spus că mi se furase dispensa și am trăit cu el așa, în spatele cortinei de pluș, nelegitimă, vreo 3 ore și jumătate.

Ursul

  • Numai atât?

Vulpea

  • Vreo 3 ore și jumătae pe zi – ce e puțin? Pentru că el era căsătorit și ne era teamă să nu se ridice cortina de pluș, căci oricum spectacolul nostru nu era trecut pe afiș. Dar voiam să vă spun că repertoriile…

Iepurele

  • Cumătră vulpe, de ce să ne băgăm noi unde nu ne fierbe oala?

Bursucul

  • Las-o să spună, ne interesează și problema repertoriilor. Așa e că erau proaste?

Vulpea

  • De ce să fie proaste? Erau bune și gândite cu cap, de sus de la director.

Iepurele

  • A dres-o . Uitându-se către public.

Vulpea

  • V-am spus că jucam în ingenuă, rolul care se potrivea cel mai bine firii mele zburdalnice, naive, încrezătoare în viață, în bucuriile pe care ți le poate oferi lumea și societatea, într-un cuvânt rolul care se potrivea cel mai bine firii mele ingenue. Am debutat chiar în perioada când se schimbaseră repertoriile și am avut, de la bun început, norocul unor piese viguroase, pline de forță, dar, din păcate, anti-ingenue. Trebuie să spun că mi-a fost oarecum greu, cu firea și temperamentul mereu ingenuu, să intru în rolul furnicii cele harnice din piesa cu același nume. Însă mi-am adus aminte altă piesă cu care am avut cel mai mare succes din viața mea, dați-mi voie să v-o joc.

Iepurele

  • Are vreo pondere în spovedanie?

Vulpea

  • Are, pentru că se va vedea din ea caracterul meu infect, modul josnic în care am înțeles să mă achit de datoria nobilă de a juca frumos, mult și bine.

Bursucul

  • Nu-ți mai pune cenușă în cap, pentru că abia te-am uns cu miere, și o să ți se năclăiască blana, să n-o mai poți spăla nici cu potopul când o mai veni.

Vulpea

  • Dacă ăsta e adevărul. Aveți chef să vă prezint spectacolul, sau ba?

Ursul

  • Dar mai sunt locuri? Oare biletele nu au fost vândute cu mult înainte?

Luminile se schimbă, personajele se retrag în spate, în fața scenei mai rămâne doar vulpea, se aude un gong.

Vulpea

  • Racul cel îndărătnic în fiecare dimineață mergea înapoi. Câțiva cetățeni onorabili s-au sesizat și în fiecare dimineață îl pândeu să vada cât de înapoi merge. Mergea înapoi cât putea. Atunci au luat un clește și l-au adus pe scenă, să-l reeduce prin muncă. Eu sunt reeducatoarea cea tânără și frumoasă, de care racul trebuie în final să se îndrăgostească. Îi pun în față o bucată de zahăr și-l  rog, îl îmbii să o mănânce, ca să facă pagubă poporului. Racul se dă înapoi, după aia cotește la stânga, cotește la dreapta, și așa tot înapoi ajunge la bucata de zahăr care se află înaintea lui. Publicul e indignat. Eu iau biciul și o oală cu apă fiartă, bag biciul în oală și-l trimit să mi-l scoată. Aceasta este educația prin muncă zilnică, asta trebuia să spun eu, după ce racul, roșu ca focul, ieșea din apa fiartă și, cu biciul în clește, mergea înainte. A fost un scandal! S-a schimbat directorul, s-a schimbat repertoriul, am fost criticați pentru tendințe de teatru al cruzimii. Racul s-a dus și s-a plâns nu știu unde că e privat de specificul lui și că el, rac cinstit, e tot de-al nostru, cu trup și suflet, și dacă merge înainte sau înapoi, merge tot aici – și i s-a dat dreptate. Mie tocmai atunci soțul de-al doilea mi-a făcut pocingoul cu galeria. Ce să mai spun, la La Boite postale…
  •  Ia nu mai lălăi, se aude o voce din culise.

Vulpea

  • Treburile se aiuriseră rău de tot, printre iepurii, căprioarele, hârciogii, mistreții din sală începuseră să apară, de la o vreme, niște copoi, foarte docți de altfel, care se dădeau în vânt după teatru.

Iepurele

  • Ce făceau?

Vulpea

  • Nu făceau nimic, era politicoși, se interesau de piese, mai aplaudau și aș putea spune, chiar mă încurajau.

Bursucul

  • Toată povestea asta e foarte plictisitoare. Ar fi cazul să îți bagi mințile în cap, cumătră Vulpe, să nu-ți mai bați joc de realitate și să te integrezi. Ți-o spun cu toată sinceritatea, acum cât mai e timp.

Vulpea

  • Am spus toate acestea, tocmai pentru că voiam să mă spovedesc și să-mi iau un pietroi de pe inimă. Acum nu mă mai interesează nici teatru, nici nimic, repertoriile am auzit că-s mai bune, se joacă numai piese absurde, la care nu mai vine nimeni, dar nici nu mă mai interesează.

Ursul

  • Scurt pe doi. Spovedania asta se lungește, se diluează, n-ai spus nimic deosebit, ai jucat teatru până și aici, una spui alta gândești…

Iepurele

  • Și alta face.

Ursul

  • Ce mai, ești numai bună de mironsiță. Afară în miezul problemelor!

Din nou fum pe scenă

Iepurele

  • Să nu uităm că cineva ne afumă dinafară și in curând o să ne asfixiem cu toți, eu tocmai de aceea am venit să spun.

Bursucul

  • Vulpea trebuie să se sacrifice și să iasă mironosiță. Afară e așteptată cu bâta, cineva trebuie să se sacrifice.

Vulpea

  • Mă sacrific eu încă odată. Vulpea iese din scenă.

Cocoșul

  • Un moment. Am întocmit un material. Proces verbal, citește de pe o hârtie.
  • Prieteni, în condițiile în care pe jumătate din glob pică frunzele, pentru că vine toamna, iar pe jumătate din glob încep să dea mugurii din ce în ce mai numeroși, semn al unei primăveri încărcate de sevă, în care forțele din adâncuri răbufnesc tot mai spornic, iar în obrajii milioanelor de găini outoare arde bucuria de a oua iar, spornic…

Vulpea

  • N-am spus eu așa ceva.
  • Liniște, asta nu e decât introducerea, o să vezi ce urmează. Se aude o voce din culise.

Vulpea

  • Să nu îmi puneți mie în cârcă introduceri de-astea stupide.

Cocoșul

  • În condițiile în care în pădurea noastră mugurii nu mai prididesc să dea, încât pe unele ramuri sunt cazuri că dau doi muguri unul peste altul, ca dovadă că totuși, privește spre vulpe, în pădurea noastră s-a schimbat ceva. În condițiile în care fluturii colindă din floare în floare, albinele fac miere, urșii mormăie tot mai lizibil, iepurii fug și se întorc tot mai veseli, în aceste condiții există aici la noi un element care de multă vreme ne-a dat de gândit dar l-am lăsat să se desfășoare și s-a dovedit a fi așa cum o arată firea și colții – o fiară dăunătoare.

Vulpea

  • Te pomenești că oi fi eu. Ce-oi fi făcut? Se uită spre public.

Cocoșul

  • Iată! Cocoșul se suie pe o masă sau un scaun și își rostește replica de pe hârtie – iată aceste elemente descompuse, care nu ne fac cinste – ce a făcut și de ce nu ne face cinste – susnumita vulpe se trage dintr-o familie dubioasă, conform proverbului bătrânesc – cui pe cui se scoate, sau pe latinește – cuo prodest pe cui prodest se scoate, și iar pe românește – dubio al dubios trage. Însă, cum între timp se înhăitase cu un alt element, ca să scape de primul soț, l-a dus cu momele și șosele până într-un coteț, având grijă să lase o scrisoare anonimă, cum că în cutare zi, la ora cutare, vulpoiul cutare va fi în cutare coteț. Elementul cu care se înhăitase, vrând să scape la un moment dat de urmărirea vulpii, și-a săpat o galerie pe sub pământ lungă-lungă, până a nimerit într-o ocnă de sare unde a rămas să facă arabescuri.

Vulpea

  • Ce sa facă?

Cocoșul

  • Arabescuri, din sare, la ocne, tot îi plăceau lui lucrurile de artă. Dar acea vulpe se deda la tot felul de tâlhării, a făcut amară viața multor cloște, chiar și în familia mea au fost cazuri, și ca un fel de alibi, seara juca teatru, făcând pe ingenuna la scorbura copoilor, de lângă izvorul rece.

Vulpea

  • A cui scorbură?

Cocoșul

  • Așa cum ai auzit. Era un teatru în beneficul celor ce păzesc pădurea și care, după orele de alergătură, meritau și ei un joc cinstit, făcut cu talent, cu dragoste, care să le meargă la inima. Însă, cumătra vulpe a sabotat pur și simplu repertoriul, umblând după aplauze ieftine, a făcut concesii gustului îndoielnic al unei anume părți a lighioanelor snoabe, mergând până acolo încât în epoca de cel mai mare avânt al științei și tehnicii, ea făcea rabat de calitate. Nici mai mult nici mai puțin. Află însă ca ai jucat prost, cumătră vulpe, ești o actriță la fel de proastă pe cât ți-e caracterul de infect!

Vulpea începe să plângă.

Ursul, bursucul și iepurele încearcă să o îmbărbăteze pe vulpe în timp ce o scot afară din scenă.

Vulpoiul

  • Nu pe acolo, vă sinucideți, păcatele mele. Afară s-au adunat foarte mulți săteni, mulți copii. Pasc vitele, au făcut focul și coc dovleci și porumb la gura vizuinii. A ieși pe acolo înseamnă să dai apă la moară dușmanului. Veniți după mine. Ieșim pe aici.

 Personajele se îndreaptă în spatele scenei, de unde se vede o lumină puternică. Toate personajele se holbează la ea, cu spatele la spectatori.

  • Aceasta este peștera gândirii abstracte, spune vulpoiul.

Personajele se miră și pornesc hipnotizate afară din scenă în spatele cortinei.

Piesa se încheie cu un anumit fond muzical –  Wagner – Intrarea zeilor în Valhala.

De la achtung – juden! la atenție – nevaccinați! Consecințele politice și sociale ale pandemiei. Studiu de caz – Germania nazistă.

De mai bine de doi ani în România toamna nu se mai numără bobocii, ci cazurile de covid, iar valurile Mării Negre au fost înlocuite cu valurile pandemice. Totodată, bieții români, și așa cu un grad de alfabetizare cu mult sub un nivel decent, au trebuit să învețe și alfabetul grecesc – varianta alfa, beta, delta, omega, etc. Omenirea pare că se află într-o conflagrație mondială, un război purtat împotriva unui inamic nevăzut. Istoria ne învață că războaiele, indiferent de natura lor, cresc exponențial atât ca intensitate cât și ca durată, fiind în strânsă legătură cu capacitățile tehnologice, economice și umane ale statelor implicate. Cu cât un stat este mai dezvoltat pe aceste planuri, cu atât mai mult va putea duce un război de lungă durată.

Omenirea a trecut în istorie prin două războaie mondiale convenționale. Primul a ținut patru ani, al doilea șase. Cele două războaie au făcut, împreună, peste o sută de milioane de victime, civili și soldați. După 11 septembrie 2001, omenirea a intrat în cel de-al treilea război mondial, și primul neconvențional, războiul mondial împotriva terorismului. Acest război mondial, după mai bine de 20 de ani, nu pare să fi ajuns la un rezultat concludent. Armata americană, cea mai înzsestrată armată din lume se chinuie de două decenii să-i învingă pe talibanii afgani, și se pare că a pierdut lupta, la fel cum a pierdut rușinos și în Vietnam în anii ‘60. În 2019 omenirea a intrat în cel de-al patrulea război mondial – războiul mondial împotriva virusului n-sars-cov-2. Și pentru că un război mondial reprezinta întotdeauna un rău absolut și o catastrofă umanitară, acesta trebuie resimțit ca atare chiar și de către cei mai sceptici membrii ai societății. Populația civilă trebuie în consecință să fie terorizată. La acest război mondial ia parte fiecare cetățean al planetei, nu doar cei înregimentați. Astfel, dacă nu ești de acord cu acest război și nu vrei să participi vei fi considerat trădător și dezertor. În primul și al doilea război mondial, trădătorii și dezertorii, dacă erau prinși, primeau pedeapsa capitală – erau executați pe loc. Azi nu mai poate fi vorba de așa ceva (nu-i timpul pierdut) dar cu toate acestea trădătorii și dezertorii, care azi poartă numele general de conspiraționiști, antivaxeri și antimaskeri, adică cei care nu vor să se vaccineze și să poarte mască, și care consideră că acest război medical nu este nimic altceva decât o manipulare și o propagandă la scară planetară, sunt anihilați, nu fizic ci social. Nu mai au acces la evenimente culturale, spectacole, concerte, nu mai sunt primiți în instituții publice, li se îngrădește dreptul la libera circulație, etc. Partitura este aceeași ca dintotdeauna în istorie, s-au schimbat doar dirijorii și decorul.

În 1933 Adolf Hitler ajungea cancelarul Germaniei. Din acel moment Germania devenea stat național-socialist, iar Partidul Nazist singurul partid de guvernământ. Începea perioada de înarmare a Germaniei și pregătirile pentru o nouă conflagrație mondială care să facă dreptate poporului german și să îl răzbune pentru umilința din prima conflagrație mondială, când Germania imperială a lui Ludendorff și Hindenburg a fost învinsă de către aliați și a trebuit să suporte daune de război care au îngenuncheat-o moral și economic. În viziunea ideologilor paritidului nazist, a lui Himmler, Gobbels, Hess sau Goring, principalii vinovați de înfrângerea Germaniei în primul război și de dezastrul economic al țării erau industriașii și afaceriștii evrei. Astfel a început prigoana împotriva acestor înstăriți cu interese politice. Treptat prigoana s-a transformat într-un genocid în urma căruia milioane de evrei au fost uciși în lagăre de exterminare. Cine era evreu era considerat inamic al poporului și trebuia să plătească cu viața, indiferent de situația sa materială. Nu conta dacă era industriaș sau locuitor al ghetoului. Vina era comună și pedeapsa aceeași. Dar evreii nu numai că erau considerați inamici ai poporului ci erau văzuți inferiori și din punct de vedere biologic, o rasă de oameni subdezvoltată, niște monștrii de care trebuie să te ferești. Propaganda împotriva evreilor se făcea încă din școală, unde tineretul german era învățat să discrimineze, să fie xenofob și rasist. Această spălare pe creier care a durat mai bine de un deceniu a creat adevărați monștrii. Din rândurile acestor tineri îndoctrinați vor ieși mai târziu viitorii conducători și călăi din lagărele de exterminare de la Auschwitz, Sobibor, Treblinka sau Maidanek. Evreul era considerat o specie inferioară, un virus care trebuie exterminat pentru binele comun al poporului german și al întregii Europe. Pentru a-i delimita de restul populațiilor, evreii erau obligați să poarte un semn de distingere – steaua lui David cusută în pieptul hainelor. Evreii nu aveau acces la niciun eveniment cultural, nu aveau voie să aibă afaceri, averile le erau confiscate, nu aveau voie să iasă pe stradă decât într-un anumit interval orar, nu aveau voie să își exercite credințele și ritualurile religioase, etc. Erau marginalizați și ulterior uciși. Achtung – Juden! scria pe toate magazinele și locuințele evreiești. Oriunde apărea acest mesaj, cetățenii neevrei știau că trebuie să treacă mai departe, sau cel puțin să își arate ura și disprețul pentru acești non-oameni.

Mai târziu, la finele războiului, când metodele de ucidere împotriva evreilor nu mai satisfăceau cerințele partidului nazist, s-a adoptat ceea ce a purtat numele de soluția finală, propusă de creierul din spatele Holocaustului, Heinrich Himmler. Aceasta a însemnat uciderea în cel mai scurt timp a cât mai multor evrei din lagărele de concentrare cu ajutorul unor metode care aveau o eficiență mult mai ridicată decât asasinarea prin împușcare și aruncarea în gropi comune. Soluția finală însemna uciderea evreilor prin metode chimice, mai exact folosirea în camere bine sigilate, unde erau aduși sute de evrei, a unui gaz otrăvitor numit Zyklon B și apoi arderea cadavrelor în cuptoare de mare capacitate. Sute de mii de evrei au fost uciși astfel. Astăzi, după aroape un secol de la încheierea celui de-al doilea război mondial oamenii nu au învățat nimic din istorie. Dacă atunci era vorba despre evrei, astăzi este vorba despre nevaccinați. Metodele, păstrând totuși proporțiile, sunt izbitor de asemănătoare, mai ales în ceea ce privește discriminarea și anihilarea socială a unei părți a populației care nu se conformează noii ordini și care nu acceptă o narațiune în care există un singur adevăr, necontestat de către nimeni. O categorie de oameni, cetățeni cu drepturi depline ai unui stat democrat, sunt ostracizați, marginalizați și discriminați pentru că nu sunt ca ceilalți, pentru că nu împărtășesc aceleași valori și nu cred într-o narațiune devenită adevăr absolut. Acum 80 de ani evreii purtau steaua lui David în piept ca semn de distingere. Azi, vaccinații poartă codul QR pe telefon și documentația de vaccinare pentru a se distinge de restul oamenilor și pentru a li se garanta niște drepturi care oricum într-un stat democrat și liberal le sunt garantate. Astfel vaccinatul are carte verde, nevaccinatul carte roșie. Vaccinatul are acces peste tot, nevaccinatul nu. Vaccinatul este inteligent și responsabil, nevaccinatul este prost și conspiraționist. Și iată cum apare discriminarea și totalitarismul în lume.

În 1933 Hitler spunea sus și tare poporului german că evreii sunt o boală, un cancer al societății care trebuie eliminat. Feriți-vă de evrei, vă pot îmbolnăvii de iudaism. Astăzi se spune – feriți-vă de nevaccinați, vă pot îmbolnăvi de covid. În 2019 regizorul neo-zeelandez Taika Waititi, realiza un film extraordinar, într-o notă ironică, sarcastică și cu mult umor negru – Jojo Rabbit. Filmul spune povestea unui copil din Germania nazistă, care fiind îndoctrinat de la cea mai fragedă vârstă, ajunge la 7 ani să fie un fanatic nazist. Întâmplarea face ca puștiul nazist să se întâlnească cu o fată evreică care se ascunde în casa familie sale. Toate prejudecățile despre poporul evreu ale puștiului ajung să fie spulberate de către tânăra evreică. Tânărul nazist învățase de la școală că evreii sunt niște monștrii care mănâncă copii. Toate poveștile copilăriei fuseseră alterate de către propaganda nazistă. Într-un final puștiul află că și evreii sunt oameni și adevărul triumfă asupra minciunii și manipulării.

Astăzi, într-o epocă care oricum se caracterizează prin manipulare și propagandă de orice fel și în orice scop, prin minciuni și interese meschine, o problemă globală precum cea reprezentată de un virus ucigaș reprezintă narațiunea perfectă pentru reiterarea unor principii totalitare pe care le credeam de mult dispărute. Frica este o armă de disturgere în masă. Teama că cel de lângă tine te poate ucide fiind purtătorul unui virus letal reprezintă un tembelism al lumii degenerate în care trăim. Înțelegem foarte bine care a fost inspirația specialiștilor în crearea de scenarii. Totuși lumea nu se mai află în anul 1919 când în Europa a avut loc ultima mare pandemie. Nu e ciudat că fix la un secol de la pandemia de febră spaniolă debutează pandemia de covid? Febra spaniolă a făcut într-adevăr milioane de victime. Dar să nu uităm contextul în care s-au petrecut evenimentele. În 1919 lumea tocmai ieșise dintr-un război mondial în urma căruia au apărut o explozie de boli contagioase, nu doar febră spaniolă. Oamenii se îmbolnăveau de tifos, holeră, malarie, dizenterie, și așa mai departe. Toate aceste boli fuseseră o consecință a condițiilor de pe front. Pentru aceste afecțiuni populația nu avea niciun fel de măsură de protecție medicală. Nu existau medicamente pentru tratarea multor boli, de vaccinuri nici nu putea fi vorba. Dar să compari ceea ce s-a întâmplat în 1919 cu ce se întâmplă după o sută de ani, în 2019, este parcă prea mult. În o sută de ani omenirea a ajuns din punct de vedere medical la performanțe extraordinare. Este aproape imposibil ca un virus gripal să mai ucidă azi milioane de oameni. Drept dovadă că din 1919 până azi populația omenirii a crescut cu câteva miliarde, și asta datorită îmbunătățirii condițiilor de trai și a serviciilor medicale performante. Asta bineînțeles dacă nu vorbim de un virus creat în laborator și pentru care nu există niciun remediu. Îmi este greu să cred că niște specialiști diabolici plătiți de niște iluminați au creat în laborator un virus care să decimeze populația planetei și pentru care doar un număr restrâns de oameni au acces la antidot. La fel de greu de crezut mi se pare și narațiunea cu apariția unui virus gripal ucigaș aleatoriu în natură. Că a apărut aleatoriu sunt de acord, dar că este ucigaș și datorită lui se impun măsurile pe care le vedem în întreaga lume, mi se pare aberant. Omenirea s-a imunizat de-a lungul timpului, în special începând cu jumătatea secolului 20, împotriva majorității virusurilor gripale, fie pe cale naturală, prin expunere directă la factorul patogen, fie cu ajutorul metodelor medicale – medicamente, vaccinuri. Varianta pe care o consider cea mai plauzibilă în ceea ce privește așa zisa pandemie, și despre care am tot vorbit în ultima vreme, este aceea a unei minciuni ordinare la scară planetară, motivată de interese politice și economice. Și istoria ne învață că minciunile la scară planetară prind la public. De exemplu, comunismul a fost o minciună planetară și lumea a crezut în ea (mai mult de frica unei pedepse decât din convingere ideologică), iar minciuna s-a răspândit și au murit milioane de oameni ca și consecință. Nazismul și fascismul au fost minciuni planetare și au funcționat, au fost văzute ca adevăruri absolute, și doar impunerea unei minciuni mai mari a făcut ca acestea să nu tirumfe în lume. Deci, minciunile spuse de către state funcționează, pentru că oamenii sunt ușor de manipulat și de speriat. Dacă înțelegem cum gândesc masele vom înțelege ce se petrece azi în lume.

În 1933 Hitler le spunea germanilor – atenție, mein deutsches volk, evreii ne distrug și ne subminează economia. Trebuie să scăpăm de ei. Sunteți de acord să comitem un genocid împotriva lor? Și poporul german, un popor de altfel inteligent, un popor de o cultură superioară, un popor în sânul căruia s-au născut Goethe, Schopenhauer, Wagner, Rilke, Hegel, Schiller, și mulți alții, a spus DA! Să facem un genocid! Să omorâm milioane de evrei for the greather good, pentru binele comun. Poporul german a crezut în minciuni, în manipularea și propaganda nazistă. A crezut în discursurile și retorica unui soldat austriac descreierat și drogat. Cum s-a putut un ca asta? În 1945, la procesul de la Nurnberg, Hermann Goring, fiind întrebat cum a fost cu putință ca poporul german să fie complice la înfăptuirea Holocaustului, a declarat succint – datorită fricii. Poporul german fusese terorizat, manipulat și spălat pe creier timp de un deceniu.

Ca să înțelegem cu adevărat cum sunt posibile astfel de derapaje în sânul societăților, ar trebui să cunoaștem cum funcționează mintea unei societăți, cum funcționează masele și manipularea de turmă. O minte individuală funcționează altfel decât o minte comună. Există o tendință naturală a omului de a adera la părerile și comportamentul majorității, uneori împotriva propriilor convingeri. Acesta este spiritul de turmă despre care vorbea încă din anii ‘30 scriitorul spaniol Ortega y Gasset.

Frica generalizată se răspândește mai rapid decât un virus gripal. Poporul german a fost complice la genocidul împotriva evreilor din teama și din convingerea că evreii reprezintă un pericol pentru poporul german și că, dacă poporul german vrea să supraviețuiască trebuie să ucidă poporul evreu. Această aberație a funcționat. Și a funcționat pentru că a fost folosită de fiecare dată în istorie. Când Julius Cezar a măcelărit poporul galic a lui Vercingetorix a făcut-o pentru că a transmis legiunilor mesajul cum că dacă poporul roman vrea să supraviețuiască trebuie să ucidă poporul gal. Dacă nu-i ucideți pe gali, galii vă vor ucide pe voi. Era o mincună, evident, dar a funcționat, și galii au fost trași prin sabie până la ultimul.

Teama și frica patologică au funcționat din totdeauna în dauna bunului simț, al normalității și a omeniei. În Germania nazistă minciuna a învins adevărul. Când poporul german s-a trezit din beția propagandistică era deja prea târziu. Răul fusese deja înfăptuit. Astăzi suntem în plină manipulare și propagandă. Oare când ne vom trezi? Oare când ne vom da seama că am fost manipulați și păcăliți, că totul a fost un scenariu al unor regizori cu puteri depline, iar noi simpli actori și figuranți? Abia când se va trage cortina și vom avea o privire de ansamblu asupra spectacolului vom înțelege cu adevărat ce ni s-a petrecut în acești ani. Vaccinații sunt antagonizați împotriva nevaccinaților cu ajutorul canalelor mass-media și social-media, canale cumpărate cu bani grei de către stat pentru a face propagandă. Specialiștii și medicii, cumpărați și ei, pentru că fiecare om are prețul său, fac propagandă pro-covid, pro-pandemie, pro-vaccinare și pro-mască, citând doar studiile care le convin și făcând statistici alarmante din pix, ascunzând astfel cu bună știință adevărata situație. Fiecare dintre ei au familii și nevoi materiale, astfel că niciun medic nu își va risca cariera pentru a spune adevărul. Cei care totuși au făcut-o au fost reduși al tăcere, și vocea lor nu se mai aude nicăieri. Chiar sursele oficiale, către care suntem îndemnați să mergem pentru a ne informa, spun că acest virus ucigaș ucide mai puțin de 1% din infectați, și asta doar în cazul persoanelor cu afecțiuni asociate preexistente. Aceleași surse oficiale spun că vaccinul împotriva covid este vaccinul cu cele mai mult efecte adverse din ultimii 20 de ani. Tot statistica oficială și studiile arată că vaccinații se pot infecta și pot transmite virusul la fel ca un nevaccinat, iar vaccinați nu sunt cu totul feriți de pericolul decesului. Faptul că vaccinații se pot îmbolnăvii dar fac forme ușore, este o minciună devenită, cu ajutorul propagandei medicale, un adevăr incontestabil și încurajator pentru a te vaccina. Adevărul este cu totul altul, și spune că de exemplu în luna iulie 2021, 40% dintre decese în Marea Britanie se înregistrau la vaccinați, iar în SUA, în statul Massachusetts, majoritatea deceselor și spitalizărilor au fost la persoane vaccinate. https://ourworldindata.org/coronavirus) (citat dintr-un articol al medicului și profesorului Vasile Astărăstoae).

Pentru a surpaviețuii acestei pandemii vaccianții trebuie să facă cumva să scape de nevaccinați. Să-i pună la colț, să-i închidă în cuști, să-i elimine cumva din societate sau să-i vaccineze cu forța, să nu le dea de ales. Statul, care astăzi nu reprezintă voința întregului popor, ci doar pe cea a unei așa zise majorități, a celor vaccinați și pro-vaccin, pentru că doar acestora le mai respectă drepturile și libertățile, va pune suficientă presiune pe cei nevaccinați și nu le va da de ales, astfel încât și aceștia să se vaccineze, nu din convingere ci din necesitate. Practic să fie cobaii unui experiment ale cărui consecințe nu le vom afla poate niciodată. Pentru că cine poate da vina pe vaccinul anti-covid dacă un cetățean vaccinat azi va face peste un an cancer?

Astăzi li se interzice nevaccinaților accesul la evenimente culturale și sportive, mâine li se va interzice accesul în magazine, poimâine dreptul la muncă și educație și așa mai departe. S-au creat prea multe precedente pentru ca aceste derapaje să nu se poată întâmpla. Orice este posibil, nimic nu ne mai poate surprinde. Iar cetățeanul care nu gândește precum turma și are propria voință și rațiune, este condamnat la o luptă de sisif. Nu te poți lupta cu statul, pentru că în mâinile lui se află acele instituții cu caracter coercitiv, create nu pentru a proteja cetățeanul ci pentru a apăra statul de furia cetățenilor – poliție, jandarmerie, armată. Statul trebuie să supraviețuiască în orice circumstanțe. Niciodată în istorie, oricât de mult am vrea să credem, cetățeanul de rând, poporul din stradă, nu a schimbat vreun regim politic și nici nu a dat jos o orânduire statală devenită tiranică. Poporul nu poate învinge armata, poliția și jandarmeria, pentru că nu are mijloacele necesare să o facă, nici de organizare, nici de pregătire și nici de înzestrare, și asta în ciuda faptului că are numărul de partea sa. Astfel că atunci când se spune că o revoluție a schimbat ceva în istorie, de fapt schimbarea s-a făcut de sus, din birouri, nu de jos, din stradă. Din acest punct de vedere, dacă mâine de exemplu, în contexul pandemiei, statele lumii încep să încalce flagrant constituția și drepturile omului, mult mai grav decât au făcut-o până acum, cetățenii, oricât de nemulțumiți ar fi nu vor putea să aibă nicio reacție de forță, pentru că orice reacție va fi înăbușită de către organele legii – poliție, armată, jandarmerie. Niciun cetățean nu își va asuma riscul să fie bătut, arestat, sau chiar ucis doar pentru a-și apăra drepturile și libertățile fundamentale. Cetățeanul va ține în primul rând la viața sa, și apoi la drepturi și libertăți. Tocmai de aceea au triumfat în anii ’30 regimurile totalitare, și tocmai de aceea funcționează atât de bine astăzi propaganda covid – dacă ții la viața ta trebuie să stai în casă, să porți mască, să te vaccinezi, pentru că există un virus ucigaș liber în natură. Asta spun specialiștii cetățeanului de rând care nu e specialist. Așa că acesta acceptă senin narațiunea, și vorba aceea, mai bine să previi decât să îți pară rău. Și uite așa se cam alege praful de întregul edificiu democratic al lumii.

Într-un final anormalitatea va devenii normalitate, minciuna va devenii adevăr, și aberația sistemului social în care trăim azi va deveni o regulă. Adevărul unic, discriminarea, ura și vrajba între membrii aceleași societăți vor creea monștrii, iar cel mai rece dintre monștrii este tocmai statul, spune Nietzsche.

Totalitarismul sub toate formele sale va fi cunoscut și recunoscut în viitorul apropiat, și noi, ca cetățeni, nu putem face nimic ca să schimbăm acest lucru. Este o evoluție mai mult sau mai puțin naturală a societăților, care cresc pentru ca apoi să descrească și mor ca apoi să renască. Istoria se repetă și cine nu învață nimic din ea se condamnă singur la moarte.

P.S.