Urban Violent

Poem punch

Pișcotari fomiști, poeții pulii,

Prezenți nu pentru poezie, ci pentru de-ale gurii.

Intelectuali de mucava cu poziții înalte,

Plini de bășini te vorbesc pe la spate.

Cronicari și jurnaliști la postul public de stat,

De 30 de ani în sindicat miros deja a căcat.

Pensionari slinoși ce țin posturi ocupate,

N-au loc cei care s-au rupt de spate stând cu burta pe carte.

Scriitori perfizi, maeștri ai denigrării,

Lovesc în adevărații oameni de cultură ai țării.

Eminescologi – nu știu o boabă de germană;

Eliadiști – pe timpul lui ceașcă plecau toți pe afară.

Doctori în istorie licențiați în stalinism,

Vorbesc nonșalant despre democrație și liberalism.

Foști securiști pozează azi în victime,

Unii au ajuns miniștri cu eforturi minime.

Politicieni analfabeți, doxă de prostie,

Propun proiecte de legi – mai dărâmăm vreo statuie?

Proiecte de infrastructură cu firme fantomă,

Luăm bani de la UE ca sa iasă la normă.

Datorie externă pentru zece generații,

Am fost mințiți, ni s-au spus aberații.

Tineret fără orizont, ușor de manipulat,

Visează să facă bani din trap și videochat.

Elevi de liceu cu telefoane scumpe,

Se pișă pe școală oricum și oriunde.

Profesori îndoctrinați de prea multă programă,

Nota la examen nu e de pus în ramă.

Sistem de învățământ căzut la pământ,

O nouă reformă îl bagă-n mormânt.

Medici corupți, premianți în facultate,

Nu au avut niciunul o notă mai mare de șapte.

Bombardieri, interlopi și clanuri rivale,

Fac milioane din trafic droguri și de persoane.

Oameni ai legii cu mintea cât o nucă,

Ce-au învățat la Academie? să bată la dubă.

Judecători, magistrați, avocații de mâine,

Condamnă pe cel ce-a furat de foame o pâine.

Televiziuni schizoide alergând după cote de piață,

Românii privesc la o viață făcută paiață.

Economie de piață din farmacii și păcănele, 

Spitale mizere cu șobolani prin unghere.

O casă a poporului ce se vede de pe lună,

Și-n spate o turlă de biserică păgână.

Sisteme bancare – cămătărie legală,

Nu ți-ai plătit rata la casă? ești poftit afară.

Și toți guvernați de un președinte absent,

 Asta-i țara lui Papură vodă – Urban Violent!

Eminescu 173

E anul două mii și douăzeci și trei, iar Eminescu n-a murit.

E un bătrân posomorât, însingurat și neiubit ce poartă-asupra lui povara anilor prea mulți.

Se plimbă prin oraș ca un nebun, cu părul despletit, e dezbrăcat, se pișă-n drum,

și poartă la subraț un mic volum de poezii de amor și de viol.

De Veronica e sătul, s-a înfruptat din ea destul, ar vrea și el o prospătură,

să o sărute pătimaș pe gură, să îi șoptească în ureche viitorul, și-apoi, să plece la război, și ea să-i ducă dorul.

Eminul nostru cel iubit acum se vrea îndrăgostit,

și-și poartă falnic bărbăția ca un erou al grecilor antici, lovind cu ea precum un bici,

ca o statuie de Rodin de dragoste fiind prea plin, ca un salcâm cu rădăcini frumos mirositor dar plini de spini.

Și tot umblând și căutând acea virgină androgină cu care-n lume să se piardă,

bordelul mov i-a-pare-n cale…

Și înghițit de-acea structură, ca un castel făcut din zgură,

vrăjit de-o anume partitură ce se aude în surdină din camera fără lumină,

ar vrea să intre în genune, fără să știe ce anume l-ar face să se simtă bine.

Și Eminescu intră-n casă, bacantele îl pun la masă, și îi servesc mâncăruri scumpe putere să-aibă cât un munte,

și băuturi amețitoare să-l facă moale în picioare, și îl îmbracă în veștminte de împărat fără de minte.

Priviți la el – e arlechinul! un saltimbanc fără cusur, e-nconjurat doar de fecioare, strălucitor precum un soare,

e delectat de un satir c-un marș funebru la clavir…

De-ar știi poetul ce-l așteaptă…

Și-apoi eminul însetat de-amor se-ntinde molcom pe covor,

și-n voluptatea lui imensă ce îl cuprinde visceral, nu vrea decât să fie iar Luceafărul universal!

Și-acum începe desfrânarea cărnii, și-n clocot sângele țâșnește,

din creier până-n Falusul cel sfânt cu dragostea se contopește.

Matroana îi oferă fete să își aleagă pe-ndelete, și hămesit gustă din toate, din sânii lor cei plini de lapte,

ca din nectar gustă eminul, e mai gustos chiar decât vinul,

din sexul lor face un templu, trăiește clipa și momentul,

și în orgii își pierde trupul, decenii, secole de-a rândul,

până-ntr-o zi când se trezește înconjurat de burți de pește…

A fost un vis – într-o-balenă, ce l-a-nghițit în tinerețe,

el e Iona sau Eminul?

Și-acum vă spun altă poveste…

A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, din rude mari împărătești o prea frumoasă fată…