O noapte de martie cu Gellu Naum

Era o noapte de martie și îl ascultam pe Gellu Naum. Eu stăteam lungit pe pat, beam ceai cu dulceață de coacăze, el stătea relaxat pe fotoliul din colțul camerei și fuma țigări fără filtru. Era frig în cameră, i se aburiseră ochelarii. Aș fi vrut să mă duc să dorm, dar el tot insista să îmi mai recite în continuare din poeziile sale. Până dimineața mi-a recitat tot ce scrisese în toată viața lui de octogenar, și după ce le-a terminat, s-a așezat la masă și a început să scrie altele. Și le scria așa, pe nerăsuflate, până când a rămas fără cerneală în stilou. Nu mai ai niște cerneală? M-a întrebat. I-am zis că am avut o singură călimară. L-am mințit, aveam mai multe ascunse în mărăcini, dar credeam că o să se oprească. Hai mai bine să mergem al vânătoare de gușteri, i-am zis, știu eu un loc, lângă calea ferată, unde mergeam cu vacile când eram copil. Dar el nu a vrut să mă asculte și a început să scrie poezii cu degetele de la mâini. Și a scris cu ele până când i s-au tocit; zeci, sute de topuri de hârtie a mâzgălit cu degetele lui pline de sânge. Și a scris așa până când a rămas fără degete, și apoi a început să scrie cu degetele de la picioare, dar nu s-a oprit până când nu și le-a tocit și pe acestea. Nu mai avea niciun pic de carne pe ele, era hidos, numai oasele îi mai atârnau precum niște păpuși de lemn, dar scria în continuare scrâșnind din dinții lui de lapte. După un timp, i s-au tocit și oasele, nu mai avea mâini și nici picioare. Cum te mai duci acasă Gellule? L-am întrebat, ești invalid, iar mie îmi e tare somn, nu mai pot să mai stau, mi-ai murdărit camera cu sânge de poet. Dar el nu a vrut în niciun chip să se oprească, și a început să își contorsioneze trupul de om bătrân și să scrie în continuare – ba cu coasta lui Adam, ba cu coasta dracului, ba cu urechea lui cea colosală, ba cu nasul lui de elefant, ba chiar și cu gura cu care l-a sărutat pe Hristos, până când a ajuns de nerecunoscut și de neînțeles precum un poet suprarealist. Și nu știu de ce, dar el a continuat să scrie poezii. Eu între timp m-am dus la culcare, mi-am dat focul în sobă, și pe el l-am lăsat la masa de scris printre topuri de hârtie cerată. Când m-am trezit, nu l-am mai găsit în cameră. L-am căutat peste tot – în călimara de cerneală, în ghiveciul cu flori, în stcila de rom, chiar și în pachetul de țigări, dar el nu mai era, dispăruse în propriul său univers poetic. Îmi pare rău că nu ne-am luat la revedere. Era o noapte de martie, și îl ascultam pe Gellu Naum…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s