Materik

          Pe data de 27 ianuarie, la Institutul Cultural Român, a fost difuzată în avanpremieră prima parte a filmului documentar Bilete de lup – Materik, realizat de Manuela Morar. Filmul, cu o adâncă încărcătură emoțională și istorică, reprezintă dorința unei echipe de filmare românești, de a scoate la suprafață mărturii ale unor supraviețuitori din lagărele de muncă forțată din fosta URSS. Totul a început în 2014, într-o perioadă în care Federația Rusă anexa Crimeea, iar la Kiev avea loc un adevărat război civil. Atunci, echipa de filmare condusă de Manuela Morar și Mihai Fusu, a pornit într-o călătorie memorabilă în Orientul Îndepărtat Rus. După 12.000 de kilometrii și nenumărate situații dificile, au ajuns la capătul lumii, Kolyma. De aici au pornit către Magadan, un oraș-port și un fost centru de tranzit al deținuților către minele de aur și metale din Siberia. Întâmplător sau nu, în Magadan echipa se va întâlnii cu un personaj care avea să schimbe direcția filmului, Vasile Kovaliov. Acesta este ultimul supraviețuitor cu origini basarabene al lagărelor de muncă forțată din Kolyma. Are 87 de ani și și-a petrecut 67 de ani din viață în lagăr, a avut cinci tenative de evadare și a luptat continuu împotriva comunismului. Originar din Odessa,  Vasile Kovaliov merge în fiecare an în locul unde s-a născut și a copilărit, și își petrece câteva zile la niște prieteni apropiați. Realizatorii filmului, s-au inspirat din acest itinerariu de mii de kilometrii pe care bătrânul Kovaliov îl face în fiecare an, și au decis să pună în prim plan povestea lui, astfel prima parte a filmului fost denumită Materik, care în dialect slavon înseamnă pământ natal. De aici filmul a căpătat o nouă turnură, și cu ajutorul mărturiilor lui Vasile Kovaliov, au fost scoase la suprafață dramele suferite de către populația basarabeană din acutala Ucraină, respectiv Odessa.

Aici, printre acești copaci, au fost aduși în Studebaker, legați la mâini și la picioare cu sârmă ghimpată, și aruncați de vii într-o groapă comună, exact unde suntem noi acum, copacii aceștia sunt tineri, nu erau atunci aici. Groapa avea 3 metrii adâcime și 6 metrii lungime

Pe mama mea au împușcat-o iar pe sora mea au spânzurat-o. Vin în fiecare an la mormântul lor.

Mai știu și cuvinte românești – branză, cuțit, scaun. Nu am mai vorbit românește de zeci de ani.

          În registrele populației din Odessa, există zeci de liste cu nume de cetățeni, ucraineini și români basarabeni. Vasile Kovaliov împreună cu echipa de filmare au verificat listele respective, printre care Kovaliov și-a regăsit cunoștințe și frați de suferință.

Ce sunt cu acești oameni? Toți au fost executați. Veneau la fiecare casa în parte, intrau în curte, te arestau, și te băgau în dubă, în Studebaker. Apoi te puneau să semnezi ce nu ai făcut. Cei care semnau erau executați, cei care nu semnau erau deportați în lagărele de muncă din Siberia.

          Cam așa au decurs lucrurile imediat după închierea celui de-al Doilea Război Mondial, cu poulațiile ucrainiene și basarabene din URSS – epurare etnică și genocid.

          Vasile Kovaliov a rămas bineînțeles traumatizat de evenimentele la care a asistat încă din copilărie, iar mai apoi șase decenii de lagăr și muncă forțată au făcut din el un inadaptat al societății din zilele noastre. Dar cu toate acestea, el și-a păstrat memoria intactă, nu a uitat niciun detaliu din tot ce a trăit, iar acest lucru a fost de mare ajutor echipei de filmare, care a reușit astfel să obțină adevărate mărturii document, pe care altfel nu ar fi avut cum să le obțină.

Dormeam pe aur și mâncam lemn și gheață.

          Fimările nu s-au încheiat, ce s-a prezentat la Institutul Cultural Român, a fost doar o primă parte dintr-un proiect mult mai amplu, care cuprinde și o expoziție de fotografie (o parte din fotografii fiind prezentate și la avanpremieră). După cum regizoarea Manuela Morar afirma, filmul se dorește a fi o trilogie, iar anul acesta în toamnă, echipa va pornii într-o nouă și ultimă călătorie către Siberia, pentru ultima parte a filmului. Este posibil ca această primă parte a filmului să fie difuzată și la TVR la finalul lunii februarie, asta bineînțeles dacă filmul va primii acceptul directorilor TVR, și nu va fi considerat incomod de către vecinii noștrii ruși. Există deja nenumărate plângeri și presiuni ale autorităților ruse către ambasada României la Moscova, ceea ce face ca realizarea integrală a filmului să fie o adevărată provocare. Nu pot decât să sper că filmul documentar va fi dus la bun sfârșit, și că publicul din România și nu numai, va avea ocazia să cunoască o altfel de istorie a poporului român, a românilor de peste granițe, o istorie care, după cum realizatoarea Memorialului durerii afirma, nu se învață la școală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s