Mic tratat de descompunere

     Nu știu alții cum sunt, dar eu în momentul de față trăiesc din inerție, sunt o epavă. Nu există niciun motiv pentru care eu ar mai trebuii să fiu în viață. Nu am niciun scop, niciun țel, niciun vis, nu am avut niciodată. Ce mă face să continui să trăiesc? Faptul că pot oricând să mă sinucid. Faptul că această soluție îmi este atât de la îndemână, mă face să cred că sunt stăpân pe situație și am oricând o ieșire de urgență. Da, știu, asta a supus-o și Cioran, dar nu sunt eu de vină că el a epuizat pesimismul patologic.

     Succes, carieră, țeluri înalte. Tot timpul am avut senzația că ceea ce fac o fac în scop distructiv față de lume și de propria mea persoană. Simt în mine o dorință nebună de a dezamăgii lumea, și de a mă dezamăgii pe mine. Când stăteam cu ai mei am vrut să-i dezamăgesc în semn de răzbunare pentru că nu au fost cum aș fi vrut eu să fie, că nu mi-au oferit ce aș fi vrut eu să îmi ofere și altele asemenea. Încă îi mai consider responsabili într-o proporție covârșitoare pentru mocirla existențială în care mă aflu. Da, poate unii vor spune că nu există motive suficient de întemeiate pentru care să îi faci responsabili pe părinții tăi de insuccesele tale. Ba există un motiv, unul exhauastiv – acela de a-mi fi dat viață.

     Viața îmi este o angoasă continuă, o înșiruire infinită de clipe dezamăgitoare, de regrete și de timp pierdut. Nu pot să mă redresez, mă aflu într-o decadență insurmontabilă. Mă învârt în cerc, mă întorc de fiecare dată de unde am plecat, fără niciun rost, fără niciun scop final, și atunci când sunt convins că încep să ies la suprafață, când pun piciorul pe prima treaptă de pe scara progresului, treapta se rupe sub greutatea propriei mele inadaptabilități la lumină. Și atunci pun mână pe cazma și îmi sap și mai adânc groapa deznădejdii. Lumea, sau mai degrabă latrina în care mă scald, este plină de viermi dolofani și excremente, miroase a ghenă de gunoi și a hoituri de șobolani în descompunere. Am început să mă acomodez în această cavernă, e călduț și bine, în fond de ce să alergi după himere când poți să stai bine mersi în colțișorul tău, în lumea ta imaginară din care nu poate să te scoată nimeni, nici măcar tu.

     Când eram copil, obișnuiam să mă joc singur, nu îmi făcea plăcere să interacționez cu alți copii. Eu aveam jocurile mele, regulile mele, credeam că restul copiilor sunt prea proști și lipsiți de imaginație. Dacă vedeau un băț pe jos, pentru ei bățul respectiv era doar un băț și nimic mai mult, în schimb pentru mine bățul acela putea să fie ce voiam eu să fie, reprezenta o infintiate de posibilități. În fiecare zi cream din nimic, la fel ca un demiurg, o nouă lume imaginară în care mă închideam. Anii au trecut, m-am maturizat (defapt nu m-am maturizat doar am îmbătrânit) și am observat că rămăsesem fără lumi imaginare. Ce puteam să fac? M-am blocat, nu am știut încotro să o apuc, puterile mele demiurgice mă părăsiseră pentru totdeauna. M-am orinetat către lectură, și în nebunia mea am crezut că dacă voi citii sacoșe de cărți voi căpăta înțelepciunea. Nu a fost așa. Am căpătat un bagaj de cunoștințe, noțiuni, un limbaj sosfist(icat), dar ce să faci cu ele când tu nu știi cum să fii om?

     În nimicnicia mea am fost ferm convins de condiția mizeră a intelectualui de pretutindeni. Că gânditorul trebuie să trăiască în mizerie, că el trebuie să își asume această condiție jertfindu-se pe altarul creației, în timp ce trăiește de pe o zi pe alta precum un ocnaș, numai cu gem pe pâine și ceai de mușețel. Am încercat să îmi însușesc această condiție mizerabilă de intelectual anonim dar am eșuat lamentabil. Ce pot să fac? Lumea asta reală mi-a distrus toate lumile imaginare atât de frumos clădite de mintea mea naivă. Lumea voastră mi-a furat lumile imaginare, mi-a furat copilăria, mi-a furat bucuria de a trăii, mi-a furat sensul vieții. Trebuie să mă razbun cumva pe ea și pe toți cei care trăiesc în ea și o acceptă. Am început cu mine, eu sunt prima victimă. Dacă voi scăpa cu viață, vă voi ucide, dacă voi murii, veți fi iertați, aceasta este legea onoarei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s