Despre ea

O tu femeie pură ce nu ai chip nici nume

Cu ochii mari ca luna ce-ascund în ei genune,

Tu stai pierdută-n vise, scrii poezii în taină,

Faci dragoste cu toamna și-o porți în loc de haină.

Puțini te înțeleg dar mulți te înconjoară

Și vor a lor să fii, frumoasă domnișoară.

Cu toți se dau în stambă la fel ca arlechinul

Iar tu-i privești pasivă sorbindu-ți încet vinul.

Ce sens să dai iubirii? Degeaba te încântă,

Nu poți să fii mișcată, tu ești precum o stâncă.

Puțini sunt cei ce știu misterul vieții tale

Și felul tău de-a fi îi pune la-ncercare.

Atunci când vine noaptea te pierzi printre coline,

Iar chipul tău ascunde tenebre și suspine.

Câți îți cunosc povestea, câți își dau seama oare

Că inima ți-e frântă ca razele de soare,

Și c-o durere surdă te roade dinăuntru

De fiecare dată când îi tămâi mormântul?

El îți apare-n vis în fiecare seară,

Încerci să îl atingi dar el vrea să dispară,

Începi să îi vorbești dar el nu te ascultă,

– Mai stai doar un minut – e ziuă, ia te uită!

Când dimineața vine, revii din nou la viață,

Ești ruptă pe din două dar plină de speranță,

Căci viața pentru tine are mireasmă dulce,

Te ai numai pe tine și asta îți ajunge.

.

Tablou – Theodor Pallady – Rochia neagră


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s