stări de toamnă

mi-a căzut pe buze toamna,

frunzele pe jos de-a valma,

au făcut covor de galben –

cât de goi îmi par copacii.

.

din natura adormită

mă ridic din nou la viață,

simt în mine cum pulsează

fiecare strop de rouă.

.

ah, ce mult te-am așteptat,

anotimp al bătrâneții,

vreau să zugrăvesc cu tine

un tablou melancoliei.

.

nu mai eu știu să-ți ascult

fiecare ton în parte,

coastele-mi sunt partitură

pentru note și arpegii.

.

eu ți-am închinat poeme,

te-am slăvit ca pe zeiță,

îți las trupul meu ofrandă

doar să mai rămâi cu mine.

.

Doamne, vreau să ies din lume,

să mă-mbrățișez cu toamna,

ca un fiu ce se întoarce

la părinți din pribegie.

.

am și-o ultimă dorință –

toamna să-mi fie eternă!

să privesc cu resemnare

timpul care mi se scurge…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s