Versuri pe beat .2

 

Esențe

.

Povestea asta e despre un om

Care a avut succes

Care a luat totul de la viață

Până când ceva nu a mai mers

A început să își pună întrebări

Despre propria existență

Și disperat a eliminat inutilul din viață

Ca să ajungă la esență

.

Dar până ca el să ajungă

La astfel de idei înalte

Toate erau bune în viața lui

Și toate-i mergeau ca pe roate

Își spunea singur că omul e ca o cetate

Înconjurată de ziduri înalte și fortificate

.

Dar nimeni nu s-a gândit

Să privească atât de departe…

El nu era cetate, era o casă pustie

Cu uși ferecate

Și-așa într-o bună dimineață

După ce-a citit o carte

S-a așezat la masă și s-a gândit

Pentru prima dată la moarte

.

Și fără să stea pe gânduri

S-a aruncat de la etajul șapte

Și a zăcut pe trotuar o zi și o noapte

Fără ca nimeni să-l ajute

Fără ca nimeni să-l scape

Atunci când salvarea a venit

El era deja departe

.

Și l-au plâns toți amicii

Și i-am văzut pe rând suspinând

El nu se mai află printre noi

Dar ne-a rămas veșnic în gând

Astăzi îi ducem flori la mormânt

Și-l jelim ca pe sfânt

Cu părere de rău

Nimeni n-a știut ce avea de gând

.

Aceasta-i povestea tristă

A omului nostru

Care pentru cei ce nu înțeleg

S-a sinucis ca prostu’

Dar dacă privești mai departe de aceste aparențe

Vei înțelege că viața se rezumă în fond

Numai la esențe.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s