Anestezicul din palmă (de Viku Zenescu) – Recenzie

      Nu am mai scris până acum recenzii, în fond nu știu dacă asta se cheamă recenzie, ci mai degrabă impresie artistică. Viku Zenescu a lansat acum ceva timp al doilea volum al său de poezii, Anestezicul din palmă, la editura Tracus Arte. Viku este un poet, care după cum singur mărturisea, nu-i place să fie introdus în nici un sertar al vreunui curent artistic, nici în avangardă, nici în post-modernism, nici în deconstructivism, sau în alt curent de secol XX sau XXI. El are stilul său, greu de catalogat în vreun fel, se aseamănă cel mai mult cu un stil care în SUA a devenit cunoscut ca slam poetry. Viku Zenescu are în el un fel de aroganță nietzscheană combinată cu spiritul de frondă al dadaismului, el își scrie poezia la înălțime, într-un aer rarefiat, dacă vrei să îl citești, ar fi bine să îți iei un tub de oxigen cu tine. El nu vrea să fie definit, pentru că nu mai așa poate devenii infint.

      La poezia lui Viku sare în ochi în primul rând lipsa cu desăvârșire a semnelor de punctuație. Rima lipsește și ea iar poeziile sale par a nu avea nici un fel de structură. Versul alb este una din caracteristicile fundamentale ale poeziilor sale, dar cel mai bine poezia sa poate fi caracterizată drept dicteu automat, procedeu care în literatură a fost folosit de către suprarealiști, și care presupune o reproducere automată a unui act de gândire, fără controlul rațiunii. Cuvintele curg valuri, iar dacă nu ești atent îți poți pierde respirația în timp ce citești. De multe ori la mijlocul versurilor regăsim cuvinte scrise cu literă mare de tipar, ceea ce pare neobișnuit pentru cineva familiarizat mai mult cu poezia clasică.

Cei mai buni poeți sunt ăia morți. (Răcirea febrei , p. 22)

      Ceea ce este cel mai interesant la poezia lui Viku, este faptul că în ea îl putem regăsii pe poet în toată splendoara sa. Citindu-i cu atenție poezia, avem impresia că stăm de vorba cu el, în timp ce acesta ne relatează evenimente din viața sa, unele fericite, altele mai puțin fericite, care par să-i fi influnețat în mod decisiv destinul. Astfel aflăm din poeziile lui despre eșecurile din dragoste, inadaptarea la sistemul de învățământ superior sau despre moartea mamei sale, toate acestea reprezentând fără îndoială profunde surse de inspirație. Poezia sa are și o notă de revoltă împotriva moravurilor societății moderne, a lipsei de cultură si a aprecierii tot mai scăuzte pe care o capătă pe zi ce trece artistul și opera sa.

Un idealist își pierde idealurile dacă și le atinge. (Devenirea hater-ului, p. 24)

      Limbajul este neconvențional, greu de digerat pentru cei cu mintea închisă între pereții groși ai ignoranței desăvârșite. Limbajul licențios, nu stârnește deloc stupoarea ci mai degrabă amuzamentul.

Dar nu mi-a spus: nimeni Că luminile vor veni din cer/ Și Întotdeuna Când luminile vin din cer Gravitația și rațiunea se duc pe pulă./ (Ignoră slash-ul.// simte muzica nebuniei, p. 25)

      Un astfel de poet poate fi ușor catalogat și arătat cu degetul drept un nebun și un descreierat. Poetul însuși ajunge sau încearcă să ajungă la un anumit nivel de înțelegere al propriei nebunii și al nebuniei în genere, când spune:

M-a preocupat Atât de mult Înțelegerea nebuniei/Încât am ajuns Să cred Că facilitarea acestui fapt/nu poate fi dată Decât de înțelegerea normalității/ (idem)

      Și atunci ne putem întreba, cine este mai nebun, noi sau poetul? Lecturarea poeziei se dovedește într-un final a fi defapt o întâlnire între două lumi, cea a cititorului și cea a poetului. Nebunia noastră și nebunia lui, o luptă continuă care ne poartă pe tărâmuri necunoscute. Deasemenea în versurile sale regăsim pe alocuri reflecții filozofice, dovadă că poetul se află într-un permanent dialog cu sine.

Toată viața ne străduim să găsim un consens/răstălmăcind sensuri nesatisfăctoare. (ibidem, p.26)

      Poetul pare a fi perfect conștient că nu va fi înțeles de marea majoritate a oamenilor, în fond nici nu își dorește acest lucru. Deasemenea acesta anticipează foarte bine ceea ce ar putea să se afle în mintea cititorului.

De fiecare dată când ne dorim Și nu reușim să pătrundem/ în mintea cuiva/ Să-i cunoaștem sufletul/ Să-l categorisim/ Să-i găsim o vulnerabilitate Și să creăm o punte de legătură/ Credem că acesta poartă o mască/ (idem)

      Întrebarea care se pune este – ce are în minte cititorul cu privire la ce are în minte autorul? Să intrii în mintea cuiva este greu, mai întâi trebuie să intrii în mintea ta, iar aceasta este plină de tenebre. Nostaliga copilăriei pierdute, își face și ea simțită prezența în poezia lui Viku, iar ultimele versuri din Șase AnteNostalgii sunt reprezentative.

(…)

Vine o zi când observi că nu mai încapi în cadă

și trebuie să recunoști

că poezie era atunci când erai copil

și n-ai văzut nici un poet. (Șase AnteNostalgii, p.32)

      Analizând atent fiecare poezie, putem extrage adevărate perle de înțelepciune, scurte maxime și aforisme pe care le regăsim la tot pasul în volumul lui Viku. Pe da altă aparte multe dintre poeziile sale nu pot fi caracterizate drept poezii așa cum am fost învățați la școala veche, neavând nimic în comun cu versul, măsura, ritmul sau rima unei poezii clasice, ceea ce însă nu-i scade cu nimic din valoare. Acestea sunt mai degrabă forme contemporane de proză sau mai degrabă forme contemporane de poezie, atunci când se folosește ca procedeu artistic dicteul automat. Iată câteva dintre scurtele pastile aforistice.

Îți vine să te piși când vezi/câte orgolii ai de mângâiat. (p.26)

Ce fac eu se numește tablou clinic. (p.33)

Ne-am făcut de cacao cu lapte Ca să suflăm în iaurt. (p. 34)

Inteligenți tinerii dar n-au o cultură generală. ( p.36)

Tare clipa aia când te prinzi din urmă Și trebuie s-o iei la fugă. (p. 36)

Pe cântar toate regretele mă haleau ca egretele. (p.41)

Nedefinirea este calea de a fi tot una cu infinitul. (p.41)

Mintea e în pulă Inima trăiește Creierul traduce. (p.42)

Poezia nu e pulă și pizdă Poezia nu trebuie să fie vulgară Dar la naiba nu ne futem în poezie. (p. 42)

Noi n-am înțeles că fericirea nu e obligatorie. (p. 44)

Poetul a fost dat afară din cetate De către Filosofi Pentru că era mai autentic decât ei. (p.47)

Întotdeauna există ceva mai adevărat Decât adevărul pe care îl deții. (idem)

Penisul e coada dracului. (idem)

(…) numărul de telefon care ți-a devenit atât de comun ca codul de bare de pe ceafă. (p.56)

Bisericile sunt pline de tot felul de oameni care se închină la lemn. (p.60)

Îmi trăiesc viața N-o las să mă trăiească.  (p.62)

Umanitatea e o religie fără biserici. (idem)

Nu trebuie să te justifici E o prostie. (p. 70)

Când îți dai seama Că nu ești prea Isteț Începi să te vinzi. (p. 116)

Un picior în fund face bine la mers. (p. 118)

Putem extrage din poeziile lui Viku Zenescu nenumărate astfel de pilde sau idei, unele dintre ele de-a dreptul amuzante, altele de o profunzime uimitoare.

      Singurătatea este o altă temă majoră în poeiza lui Viku. Acest lucru nu ne surprinde, cu toții cunoaștem dacă nu din maximele și aforismele lui Schopenhauer, măcar aiurea, că eminența spiritului conduce la insociabilitate. Un spirit înalt, în speță un artist, va fi întotdeauna frământat de propria existență și chiar de propria creație. În termeni filozofici acestea s-ar traduce prin frământări metafizice. Gânduri, reflexii, autoreflexii, meditații, toate sunt apanajul artistului de pretudindeni, fără de care nu se poate face artă. Arta înseamnă suferință, înseamnă sacrificiu, înseamnă ore, zile, săptămâni, luni, poate chiar ani de singurătate, iar pentru unii chiar o singurătate veșnică.

(…)

Sunt suficient de matur

să-mi fac prieteni morți

Am reușit să-mi fac prieteni morți

cine a mai reușit?

(Viața e un sport extrem Pentru un spirit neextremist, p.70)

      Sexualitatea este și ea una dintre temele centrale, poetul folosind un limbaj deschis, lipsit de inhibiții și de orice fel de autocenzură. Poeziile din capitolul intitulat – Acum când sunt stricat am dreptul să te judec – abordează subiectul iubirii din două perspective paralele. Prima fiind cea a dragostei neprihănite, a iubirii pure, iar cea de-a doua cea a iubirii carnale, animalice și pe alocuri chiar mizerabile. Cele două perspective nu pot fi separate, căci una nu se poate fără cealaltă, chiar dacă nu ne place acest lucru. Extrapolând, și dacă ni se permite comparația ușor forațată, putem spune că această viziune se asemănă pe alocuri cu cele două tipuri de cunoaștere pe care le regăsim în poezia lui Lucian Blaga, cunoașterea paradisiacă și cunoașterea luciferică. Viku surprinde acest lucru foarte bine in poeziile Dragoste #3 și Dragoste #6.

Vreau să fac dragoste cu tine și să nu mă pierd fără să te fi găsit Și dacă te pierd așa ușor tot n-am să te găsesc fiindcă nu o să te mai caut și dacă încă te caut e pentru că încă nu te-am pierdut și dacă e așa o să mă mulțumesc cu zâmbetul tău și dacă asta n-o să mă satisfacă am să zâmbesc în oglindă și am să spun ce frumos zâmbești iubito de parcă ai fi în mine și îmi amintesc în fiecare zi că te iubesc ca pe o salcie care nu moare vreodată fiindcă fără tine n-ar fi fost vie nici astăzi. (Dragoste #3, p. 97)

*

Ce frumos Ninge

Pe sfârcurile Tale

Ah iubito

De ți-aș da slobozul

Pe fața de pernă

Aș scoate făina cea dintâi

din numele tău afroAmerican și

te-ai uita la mine în cruce.

(Dragoste #6)

      Greu de digerat o astfel de poezie, dar poezia evoluează, se schimbă la fel cum se schimbă orice artă. Este o evoluție, este o involuție? Să lăsăm mai bine criticii să se pronunțe. Până atunci artiștii se pot concentra pentru a face în continuare artă.

      În final, după lecturarea volumului Anestezicul din palmă, pot spune că  poezia lui Viku Zenescu este o autentică distanțare de sine, o căutare tumultoasă a sensului vieții, sau măcar a nonsensului ei. Poezia lui este nostalgie scrisă pe hârtie. Poezia lui nu este rațională, nu e gândită ci este simțită și trăită. Asta se cere și cititorului, nu să înțeleagă ce a vrut să spună poetul, ci să se înțeleagă pe sine, să își folosească simțurile și nu mintea, căci poezia este o incursiune în interiorul propriei noastre ființe. Nu există nicio o normă de care autorul să țină cont, el luptă din toate puterile împotriva oricărui curent literar care ar putea să îl însușească, și astfel să îl anuleze. Căci în momentul în care se va identifica cu un curent, va fi și momentul în care poezia lui va fi aruncată la coșul de gunoi al liricii. Pentru o mai bună înțelegere a poeziei lui Viku Zenescu, recomand o ascultare live a acestuia, la unul dintre evenimentele de Slam Performance la care participă.

Anunțuri

2 gânduri despre “Anestezicul din palmă (de Viku Zenescu) – Recenzie

  1. Dragă cititor,
    Sunt un ins plictisitor de ciudat care nu are o „viață”, așa că (între altele) citește și scrie hectare de poezie și de lucruri care n-au niciun interes pentru oamenii fără autism, OCD, mizantropie și altele. Până una-alta, mă recomand ca „poet”, fiindcă este o etichetă comodă și acceptabilă social, și „literat”, findcă am făcut totuși o facultate de litere (deși educația literară mi-am făcut-o în liceu – până atunci preferam să răsfoiesc reviste decât să citesc cărți)…

    …Așa că nu mi-au plăcut și nu îmi plac textele lui Viku, oricât de mult mi-ar plăcea faptul că își bate capul să practice slam (nu pot și nici nu vreau să fac așa ceva) și să facă din treaba asta un stil de viață decât să facă alte lucruri vetuste/fără rost. Dar mai bine ascult hip-hop sau citesc poezie decât să citesc niște versuri care nu pot fi considerate poezie bună, dar nici nu sunt făcute digerabile de un beat și o delivery adecvate. Iar cu unele dintre „maximele” sale ar putea să fie catchy, dar sunt mai toate de o calitate îndoielnică. Dar cui îi pasă? El se distrează, mai consumă niște substanțe și gata poza confortabilă (deloc originală sau „rebelă”) de „poet (a se citi rapper) neînțeles”. Eu nu beau decât apă rece, așa că pe mine mă interesează alte lucruri…

    Scuze dacă îți dau „sfaturi”, dar grijă când spui lucruri de tipul „El are stilul său, greu de catalogat în vreun fel. Este un stil care în SUA a devenit cunoscut ca slam poetry.” Cum să fie „greu de catalogat” dacă el însuși își cataloghează textele drept slam (care, apropo, ține de postmodernism oricât ar vrea unii să fie „neîncadrabili”)? „Căci în momentul în care se va identifica cu un curent, va fi și momentul în care poezia lui va fi aruncată la coșul de gunoi al liricii” Ăsta e un clișeu luat de la avangardele istorice, unde se experimenta cu bună-știință. Nimic „experimental” aici, nici măcar „dicteu automat”, doar în măsura în care e scris la prima mână, dar nici vorbă de inconștient, cel mult subconștient. „Citindu-i cu atenție poezia, avem impresia că stăm de vorbă cu el” Nu, doar ai impresia că face show în fața ta și rezonezi cu el suficient cât să nu-ți dai seama de artificii. Dacă vrei să citești poezie exact ca o conversație care te privește, citește Cristian Popescu, citește Dan Sociu ori T.S. Khasis, acolo să vezi autenticitate. Părerea mea de „critic”, dacă vrei.

    Dacă se distrează Viku, treaba lui, dar mai și publică, mai are și pretenția să nu-i fie livrate „sfaturi” când merge prin localuri unde oamenii chiar se ocupă cu poezia (oricât de „arogant” sună asta) și ar fi nevoie de alte abordări pentru a-i convinge. Dar cum lui nu îi plac „normele”…

    Apreciază

  2. Apreciez comentariul tău, critica e bună, ai luat-o totuși puțin cam personal (și nu știu dacă nu ai cumva vreun conflict cu acest poet, de unde și comentariul tău acid),dar pot să spun că ai argumentat destul de bine faptul că nu îți place nici poezia lui Viku Zenescu, și nici el ca persoană, și deasemenea nici recenzia mea. Atâta timp cât nu ești vreun – hater – orice critică e bine venită. Apropo, ai citit vreunul dintre cele două volume ale lui Viku? Spui că citești și scrii hectare de poezie, și că la rândul tău ești poet, sunt curios dacă ai publicat ceva până acum. Nu sunt ironic, doar curios. Mulțumesc.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s