Schopenhauer – Despre meseria care ți se potrivește

       Un om înzestrat cu o putere musculară neobișnuită, dacă este silit de împrejurări să aibă o ocupație sedentară, vreo meserie migăloasă, sau să facă studii și lucrări intelectuale, care cer alt soi de facultăți, rămase înapoi în firea lui, cu alte cuvinte dacă este silit să lase neîntrebuințate tocmai puterile lui cele covârșitoare, se va simiți nefericit pentru toată viața – și mai nefericit acela în care facultățile intelectuale covârșesc cu mult pe celelalte și care se vede totuși silit să le lase nedezvoltate și neîntrebuințate, pentru a se deda la vreo speculă de rând unde nu se cer, necum la lucrări trupești, pentru care puterile sale nu sunt de ajuns. Însă aici, mai les în tinerețe, trebuie să ne ferim de o prea mare încredere și să nu ne atribuim o îmbelșugare de facultăți, pe care poate nu o avem. (p.13)

       (…) Totuși oamenii caută de o mie de ori mai mult a dobândi bogăție decât cultura minții – pe când, desigur, ceea ce suntem face mult mai mult pentru fericirea noastră decât cee ce avem. Pe mulți îi vedem în mișcare neobosită, harnici ca furnicile, lucrând de dimineața până seara pentru a-și mai spori bogăția. Tot ce trece peste orizontul strâmt al mijloacelor pentru acest scop, le rămâne necunoscut – mintea lor este închisă, de aceea neprimitoare de alte gânduri și simțiri. Plăcerile cele mai înalte, cele spirituale, le sunt străine, și în zadar caută a le înlocui prin cele trecătoare, senzuale, ce și le îngăduiesc din când în când și care le cer timp puțin și bani mulți. La sfârșitul vieței, ca un rezultat al ei au, ce e drept, o grămadă foarte mare de bani înaintea lor, pe care o lasă acum moștenitorilor ca să o mai mărească sau poate să o risipească. O astfel de viață, deși cel ce o duce își dă un aer cât se poate de serios și important, este tot așa de nebună ca o viață al cărei simbol ar fi fost de-a dreptul masca arlechinului. (p.14)

       (…) Izvorul risipirii fără margini prin care atâția copii de familie din părinți bogați își pierd moștenirea cea mare, adesea în câteva luni, nu este altul decât urâtul ce se naște din descrisa sărăcie și goliciune a minții. Asemenea tineri au fost trimiși în lume bogați dinafară, dar săraci dinăuntru, și au căutat în zadar a îndeplini prin bogăția externă pe cea internă, voind a primi toate dinafară – analog bătrânilor care caută a se întări prin exhalațiile fetelor tinere. Cu acest chip sărăcia dinăuntru a produs, în sfârșit, și pe cea dinafară. (pp.14-15)

       (…) Însă onoarea, adică numele bun, are să o caute oricine, rangul numai acei care slujesc statului, iar gloria foarte puțini. (p.15)


*

Aforisme asupra înțelepciunii în viață, traducere de Titu Maiorescu, editura Vestala, București 1997

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s