Doctorul de suflete

           Doctore sunt bolnav. Sunt bolnav de cuvinte. Cuvintele mă îmbolnăvesc mai rău decât orice otravă. Le simt în mine, fiecare sunet, fiecare vocală, fiecare literă, fiecare frază, o simt în mine. Cum e posibil una ca asta doctore? Să mă îmbolnăvescă cuvintele?

– Interesantă problema dumneavoastră. Dar ce fel de cuvinte vă provoacă dureri?

– Numai cuvintele urâte, evident. Dacă cineva mă înjură de mamă, mă doare stomacul, dacă altcineva îmi spune că sunt prost, mă doare capul, dacă mi se reproșează ceva mă doare inima, și tot așa.

– Domnule, sunteți un idiot!

– Poftim?

– Sunteți un idiot. Ce durere v-a provocat această afirmație?

– Domnule doctor, sincer să vă spun niciuna.

– Păi cum așa?

– Nu știu, probabil pentru că nu ați vorbit serios.

– Ba da domnule, sunt foarte serios, chiar sunteți un idiot.

– Vă rog mai spuneți odată, de dată aceasta cu mai multă convingere.

– Sunteți un idiot! Un idiot fără pereche!

– Da, cred că încep să simt o durere de dinți.

– Interesant, un simptom nou.

– Da, până acum nu m-au durut dinții.

– Deci dacă vă spun că sunteți un idiot vă dor dinții.

– Da, se pare că da.

– Domnule, rectific ce am spus mai devreme, defapt dacă mă uit mai atent la dumneavoastră, sunteți foarte urât. Aveți o înfățișare hidoasă.

– Acum chiar sunteți serios sau glumiți?

– Foarte serios, ca și prima dată. Arătați ca dracu. Ce vă mai doare acum?

– Acum nimic, pentu că sunt conștient că arăt ca dracu, nu mă afectează afirmația dumneavoastră.

– Aha, deci sunteți afectat numai de cuvintele care considerați că vă nedreptățesc și nu spun adevărul despre dumneavoastră.

– Se pare că da.

– Deci dacă v-am făcut mai devreme idiot, v-au durut dinții, deoarece considerați că nu sunteți un idiot.

– Da exact.

– Interesant. Dar dacă vă spun acum că sunteți foarte deștept și arătați foarte bine?

– Spuneți.

– Domnule, sunteți foarte deștept, și pe deasupra arătați și foarte bine.

– Nu știu ce să zic, nu arăt foarte bine, știu că sunt urât și arăt ca dracu, și nici deștept nu mă consider.

– Bine domnule, dar când v-am făcut idiot v-au durut dinții, pentru că ați considerat că nu sunteți un idiot, și acum îmi spuneți că nici deștept nu vă considerați, nu înțeleg.

– Păi da, dacă nu sunt un idiot asta nu înseamnă că sunt neapărat și deștept.

– Dar cum sunteți, dacă nici idiot si nici deștept nu vă considerați?

– Nu știu, undeva pe la mijloc.

– Mediocru vreți să spuneți?

– Da, cred că acesta este cuvântul…au, au…

– Ce ați pățit domnule?

– Au, mă simt foarte rău.

– Ce vă doare domnule?

– Trebuie să mă așez, mă simt rău.

– Vă rog, așezați-vă, să vă aduc un pahar cu apă?

– Îmi e foarte rău domnule doctor.

– Ce vă doare domnule?

– Tot!

– Cum tot?

– Tot corpul domnule, toate alea, de sus până jos, din cap până în picioare, o durere sfâșietoare.

– Dar nu înțeleg…

– Cu…cu…cuvintele domnule doctor, cuvintele mă omoară!

– Ce cuvinte domnule? Ce cuvinte?

– Cuvântul pe care la-ți rostit mai devreme, îmi face cel mai mult rău dintre toate.

– Care domnule? Ce cuvânt?

– Cel pe care la-ți rostit adineaori.

– Care domnule? Ultimul?

-Da domnule, ultimul.

– Mediocru?

– Da domnule, acesta, acesta! Mă ucide, mă ucide!

– Vai domnule, dar nu am știut, vă rog să mă scuzați, nu mi-ați spus nimic de cuvântul acesta.

– Nici eu nu am știut domnule doctor până acum, e prima dată când îl aud, nu știam că mă poate afecta în asemenea hal.

– Ce vă doare în momentul acesta? Unde vă doare?

– Peste tot domnule, peste tot!

– Mediocru deci…

– Auuu, vă rog, vă rog, nu îl mai rostiți de față cu mine!

– Domnule, trebuie să vă spun că sunteți un pacient tare ciudat. Iar cuvântul acesta care vă afectează atât de tare, în fond nu este o mare scofală, toți oamenii sunt mediocrii.

– Ba este domnule doctor, ba este. Toată viața mea am fugit de el, știam că este acolo, că mă așteaptă la fiecare colț, dar am mers mai departe sperând că mă va ocoli.

– Păi încercați să mergeți și acum.

– Nu pot domnule, e prima dată când mi-l spune cineva, ma-ți omorât!

– Bine, bine, stați să mă gândesc. Da. Cred că am găsit soluția pentru durerea dumneavostră. Domnule, trebuie să vă mărturisesc că sunteți o persoană deosebită, vă aperciez foarte mult.

– Poftim?

– Da domnule, vă stimez, sunteți bun și cumsecade. Aș vrea să vă găsesc vreun defect dar nu aveți nici unul.

– Domnule doctor mă tem că nu funcționează strategia dumnevaostră. Încercați altceva.

– Nu știu domnule ce să mai încerc, sunteți o persoană foarte dificilă.

– Au inima! Au ficatul! Au splina!

– Pardon, mă scuzați, am vrut să spun că sunteți o persoană cu care se poate lucra foarte bine, un om deosebit.

– Perfuzie doctore, perfuzie!

– Stați domnule, nu vă pierdeți cu firea, nu cred că e cazul să vă punem o perfuzie.

– Domnule nu vedeți că eu mor!?

– Nu o să muriți domnule, vă rog să vă calmați.

– Aaaaa. Cuvinteleee, nu mai suport!

– Bine, perfuzie, soră! Administreză-i te rog pacientului meu o perfuzie cu…ști tu cu ce.

– Mai bine?

 – Pfoaaa, nici nu știți cât de bine mă simt acum, parcă mi-a luat durerea cu mâna.

 – Domnule, vă pot pune un diagnostic chiar acum pe loc, îmi este foarte clar de ce boală suferiți.

– Ce diagnostic?

– Îmi este teamă să vi-l spun, cred că știți care este.

– Care domnule, care?

– E legat de cuvântul acela care vă face mult rău.

– Spuneți!

– Domnule, dumneavostră suferiți de mediocritate fără margini.

– Cu…cu…cu…cum se tratează asta?

– Domnule, înainte de a trata această boala cronică, trebuie să știți că ea apare pe fondul unei igiene morale precare, a lipsei de cultură din alimentația spiritului și a prostiei ridicată la rang de artă. Eu vă recomand să faceți vizite periodice la bibliotecă, ședințe prelungite de lectură și să începeți o cură de autoeducare.

– Credeți că asta mă va vindeca de mediocritate?

– Absolut, nici nu mă îndoiesc, cultura vindecă, și vindecă cum trebuie domnule! Vindecă frumos, fără cicatrici sau sechele.

– Domnule doctor sunt puțin cam sceptic în această privință.

– Domnule, am vindecat sute de pacienți cu aceeași boală ca și dumneavoastră, în zilele noastre tot mai mulți oameni suferă de mediocritate. Toți pacienții pe care eu i-am tratat s-au vindecat iar acum sunt liberi, au scăpat de povara cuvintelor neînțelese și jignitoare. Nu-i mai afectează nimic, sunt imuni la orice jignire.

– Pare prea frumos ca să fie adevărat.

– Vă spun cu mâna pe inimă, cultura face minuni. Și nici nu costă prea mult. Daca ai noroc poți să te tratezi și gratis.

– Da?

– Da, categoric!

– Domnule doctor, nu pot decât vă mulțumesc nespus pentru ajutorul oferit.

– Cu cea mai mare plăcere, vă aștept peste trei luni pentru a vedea cum evoluează procesul de vindecare.

– Da, încă ceva…

– Spuneți.

– Eu nu prea citesc, și cultura îmi este destul de străină. Cum să încep și de unde să încep?

– Domnule sincer să fiu, în cultură nici nu prea contează de unde începi, important este să începi.

– E chiar atât de simplu?

– Cu siguranță.

– Si încă ceva…

– Vă rog.

– Ce ați pus domnule doctor în perfuzia aceea?

– Eh, am și eu trucurile mele.

– Insist.

– Nimic special domnule, cultură intravenos, trei sute de propoziții din dialogurile lui Platon, dizolvate în 5 miligrame de glucoză. Face minuni de fiecare dată.

– Ce dialoguri domnule?

– Despre frumos, despre prietenie și despre iubire. Phaidon, Lysis și Phaidros. Terapie grecească.

– M-ați pierdut, ce e asta?

– Filozofie domnule, filozofie.

– Și la ce folosește?

– Vindecă sufletul domnule, vindecă sufletul. Sunt unele boli ale omului care vin din suflet. Dacă otrava lovește în organele noastre interne, în ficat, în inimă, în plămâni, în schimb cuvintele lovesc direct în suflet, de aceea domnule ne simțim rău dacă suntem jigniți sau dacă ni se adresează cuvinte urâte, ne doare sufletul. Căci sufeltul se hrănește numai cu frumos, numai cu cuvinte frumoase, iar un suflet bolnav înseamnă un om bolnav, și nimeni nu va știi de ce suferă omul respectiv, pentru că medicina din zilele noastre tratează organele omului, nu omul. Cei cu sufletul bolnav trebuie să se trateze cu și prin cultură.

– Cred că încep să înțeleg acum, o să încerc și eu acest tratament.

– Vă recomand.

– Domnule doctor vă mulțumesc pentru ajutor, vă rămân recunoscător.

– Multă sănătate!

– Și încă ceva, pe ce perioadă trebuie să urmez acest tratament?

– Pentru toată viața, negreșit.


          Cultura reprezintă singurul panaceu împotriva durerilor sufletești, nimeni nu știe exact cum acționează, dar cultura ne vindecă de orice boală sufletească. Cuvintele dor. Cum se poate ca niște sunete sau niște semne scrise pe o coală de hârtie să provoace în noi un uragan de emoții și trăiri, este deja un mister. Sufletul omului există, el nu își are locul undeva în creier cum crede știința modernă, nu este o facultate a creierului, ci există de sine stătător, este în noi, și este diferit de noi. Trupul și sufletul sunt două lucruri distincte, Platon a descoperit asta acum mai bine de două mii de ani. Dualitatea existenței noastre terestre nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării, e de ajuns să privim adânc în noi, și vom observa că nu suntem o unitate, ci o dualitate, noi doar tindem către unitate. Ce unifică trupul și sufletul? Asta nu poate venii decât din exterior, și acesta trebuie să fie spiritul. Unde regăsim spiritul? În cultură și cunoaștere, în Paideia. Cultura permite omului să devină unitate în dualitate, fără cultură suntem condamnați să trăim separați de noi înșine. Să fim rupți, scindați în două părți distincte, trup și suflet, ca mai apoi să căutăm unitatea în această scindare prin eliminarea sufletului din existența noastră. Un om care se consideră complet, întreg, dar care nu crede în existența sufletului, acela nu este un om întreg, el caută unitatea prin eliminare, ceea ce este imposibil. Unitatea nu poate fi dobândită prin eliminare, ci prin adăugare. Încearcă să cuprinzi totul pentru a devenii complet. Chiar dacă la un momnet dat chiar eu am spus că sensul vieții nu se găsește prin adăugare ci prin eliminare, acum îmi dau seama că era o afirmație greșită, venită din dorința da a simplifica lucrurile după bunul plac. Ei bine, viața înseamnă o adunare continuă, viața este adunare nu scădere, căci scăzând riști să rămâi cu rest, iar viața nu poate să aibă rest. Dacă la finalul vieții tragi linie și observi că ți-a rămas rest, înseamnă că ai făcut ceva greșit. În viață nimic nu se irosește, totul este perfect împărțit, perfect calculat, căci numai așa ea poate fi un întreg.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s