Seneca – Despre mânie

                     Acum ceva timp, când tocmai descoperisem plăcerea lecturilor filozofice, mi-am propus să scot cele mai importante idei din cărțile de filozofie pe care le voi citii, și să le introduc într-un corpus, într-o antologie de texte și idei filozofice, începând cu…începând de oriunde, căci în filozofie, spune Noica, nu contează cu cine începi, important este să începi. Așadar, primul filozof ale cărui idei m-au cucerit din prima, a fost Seneca. Am dat peste o carte în anticariat, Seneca – Scrieri filozofice alese, din care am selectat foarte multe paragrafe, și le-am transcris conștiincios în calculator. A fost prima carte pe care am citit-o cu creionul în mână. Și de atunci nu m-am oprit. Drept urmare, nu știu dacă există vreo astfel de lucrare, care să cuprindă cele mai importante idei filozofice al umanității, dar m-am hotărât să transcriu aceste paragrafe, pe blog, în speranța că cei interesați vor putea să intre mai ușor în contact cu filozofia, iar eu, voi putea să mai revin asupra lor din când în când, fără să îmi fie teamă că le voi pierde dacă se întâmplă ceva cu calculatorul meu. Așadar, astăzi încep cu primul autor, Seneca, paragrafe filozofice extrase din, Seneca – scrieri filozofice alese, colecția BPT, editura Minerva,  București, 1981, traducere de Paula Bălașa, Elena Lazăr, Nicolae Mircea Năstase, Svetlana Sterescu.


De ira – despre mânie

                    III. 1. Ne mâniem, zici, adesea nu împotriva celor care ne-au jignit, ci împotriva celor care au de gând s-o facă; vezi deci că mânia nu se naște din jignire. E adevărat că ne mâniem pe cei care au de gând să ne jignească, dar de multe ori până și intenția ne supară și o luăm drept faptă. 2. O dovadă, zici, că mânie nu înseamnă dorința de răzbunare este că neputincioșii se mânie pe cei puternici, chiar dacă nici nu pot visa la răzbunare. Mai întâi, am spus că e vorba de a da o pedeapsă, dar nu și de putința de a pedepsi; numai că oamenii doresc și imposibilul. Apoi, nu există om atât de mărunt încât să nu poată spera în pedepsirea celui puternic. Întrucât sîntem oricând în stare să facem rău.[…]Oricât de potrivnică ar fi rațiunii, mânia nu se naște totuși decât acolo unde se află și rațiunea. (pp.10-11)

             *     

          Critica teoriei peripateticiene despre mânie

 

                     VI.1. Cum să nu fie oare necesară pedeapsa, măcar din când în când? Și de ce nu? Mai ales dacă e sinceră, cerută de rațiune. Trebuie înțeles că pedeapsa nu dăunează, ci vindecă, chiar dacă o face sub aparența unei vătămări. Așa cum trecem prin foc sulițele încovoiate ca să le dezdoim, și așa cum smulgem cuiele înfipte nu ca să le rupem, ci ca să le îndreptăm, tot astfel, prin suferința fizică și morală, îndepărtăm viciul corupt. 2.Să luăm de pildă, medicul; acesta încearcă mai întâi, în bolile ușoare, să nu schimbe prea mult obișnuințele zilnice, vrea numai să pună ordine în alimentație, băuturi, exerciții și să redea sănătatea modificând doar felul de viață al bolnavului. Tot ce urmărește e ca tratamentul să reușească; dacă însă cumpătarea și regimul ordonat nu dau rezultate, el va retrage și micșora unele alimente; dacă nici astfel nu va izbuti nimic, atunci va ușura corpul printr-un regim aspru de cumpătare. Dacă toate mijloacele blânde se vor dovedi zadarnice, va deschide venele; dacă membrele bolnave vatamă și părțile învecinate și durerea se întinde, medicul va folosi forța; nici un tratament nu i se va părea prea aspru dacă are ca rezultat salvarea bolnavului. 3. Tot astfel trebuie să acționeze și ocrotitorul legilor și conducătorul unei cetăți; să îngrijească, pe cât posibil, prin cuvinte, și acestea să fie blânde, astfel încât să convingă pe fiecare că trebuie să-și facă datoria. Să le insufle tuturor dorința de cinste și dreptate, să le stârnească ura fața de vicii, învățându-i să prețuiască virtuțile. Să treacă apoi la un limbaj mai aspru, prin care să-i mustre și să le dea de gândit. Să recurgă, dacă va fi nevoie, la pedepse, dar acestea să fie ușoare și să poată fi ridicate. Cele mai grave pedepse să fie date numai criminalilor înrăiți, în așa fel încât nimeni să nu piară decât dacă moartea e chiar spre binele celui căruia e dată.  4. Singura deosebire față de medici este că aceștia din urmă înlesnesc moartea celor cărora nu le-au putut prelungi viața; executorul legilor îi ucide însă pe cei condamnați cu o mare asprime; și face aceasta nu pentru că ar simți vreo plăcere pedepsind pe cineva (departe de înțelept o asemenea sălbăticie neomenească). Ține însă ca vinovații să fie o pildă pentru ceilalți. Nevoind să se facă folositori prin nimic, ei vor ajuta statul măcar prin moartea lor. Așadar, natura umană nu este dorincă de pedeapsă și de aceea mânia ce urmărește acest țel nu este firească omului. 5. Și iată aici un argument al lui Platon (căci de ce nu ne-am folosi de filozofii altor școli acolo unde părerile noastre se aseamănă?); bărbatul bun, zice acesta, nu rănește. În schimb pedeapsa rănește; deci ea nu se potrivește omului bun și cu atât mai puțin mânia căreia îi convine pedepasa. Dacă celui cinstit nu-i place să dea pedepse, nu-i va place, desigur, nici pasiunea aceasta pentru care pedeapsa înseamnă o adevărată încântare; așadar mânia nu este naturală. (pp.14-15)

              VII 2. În primul rând, e mai ușor să înlături pasiunile tulburătoare decât să le stăpânești. E mult mai la îndemană să le respingi de la început decât să le domolești, odată ce s-au abătut asupra ta. Căci, în clipa când ajung să pună stăpânire pe cineva, pasiunile sunt mai puternice decât cel care își închipuie că le conduce, și nu vor putea fi cu nici un chip îndepărtate sau diminuate. 3.Și apoi, chiar rațiunea, care ar trebuii să le înfrâneze, este puternică numai atâta timp cât se ține departe de pasiuni. (p.15)

             VIII 1.Cel mai bine e să îndepărtezi imediat primele semne ale mâniei și să lupți împotriva germenilor ei. Trebuie să ai însă grijă să nu-i cazi în capcană. Dacă începe să pună stăpânire pe tine e greu să revii pe calea dinainte, deoarece rațiunea nu mai înseamnă nimic odată ce o pasiune s-a strecurat iar tu te-ai lăsat de bună voie în puterea ei; va face de acum înainte ce va pofti și nu cât i se va îngădui. 2.Eu cred că, în primul rând, dușmanul trebuie alungat de la hotare, întrucât atunci când și-a făcut loc și a pătruns pe porțile deschise nu se va mai lăsa ușor prins. (p.16)

               X 1.Dacă va chema viciile în ajutor, spiritul nu va putea să-și afle vreodată odihna adevărată; el va fi zguduit și tulburat întruna[…] 4.Așadar o pasiune moderată nu este nimic altceva decât un rău moderat (pp.18-19)

               XI 1. Dar împotriva dușmanilor, se spune, mânia este necesară. Niciodată nu va fi mai puțin decât în acest caz. Gesturile nestăpânite nu trebuie încurajate ci moderate și supuse. Căci nu este nimic care să slăbească mai mult pe barbarii cu trupurile lor atât de viguroase și atât de rezistente la oboseală decât mânia, atât de potrivnică sieși. La fel se întâmplă și cu gladiatorii; în timp ce meșteșugul lor îi apără, mâna-i dezarmează. 2. Apoi de ce este nevoie de mânie când rațiunea servește în același scop? Dar el pândește fiara care se apropie, o urmărește pe cea care încearcă să scape și toate acestea rațiunea le face fără să se mânie. 3. Există popor mai curajos decât germanii; oameni atât de iuți la atac, atât de înflăcărați pentru luptele în mijlocul cărora se nasc și trăiesc, care nu au altă grijă decât războiul? Puterea lor de a îndura întrece orice margini; ei nu se îngrijesc să-și acopere prea mult trupul și nu caută să se adăpostească împotriva vitregiilor climei. 4.Totuși, pe aceștia, hispanii, gallii, asiaticii și sireini (trupele auxiliare romane), bărbați fricoși în război, îi omoară cu ușurință și ceea ce îi împinge împotriva dușmanului nu e altceva decât mânia. 5. Prin ce mijloc a refăcut Fabius forțele slăbite ale imperiului? El a știut să potolească, să tărăgăneze și să întârzie, lucruri pe care oamenii mânioși nu știu să le facă. Imperiul, aflat atunci la capătul puterilor, ar fi pierit dacă Fabius ar fi făcut ceea ce îl sfătuia mânia. El nu se gândea decât la soarta statului, și cântărindu-și forțele, din care nu putea să slăbească nimic fără să nimicească totul, și-a înlăturat durerea și dorința de răzbunare, așteptând cu încordare un moment prielnic; și-a învins mai întâi mânia, apoi pe Hannibal. (pp.19-20)

[…]

               8. Mânia nu este așadar de folos nici chiar în bătălii sau în războaie pentru că înclină spre nechibzuință, și în timp ce vrea să pună dușmanul în primejdie, uită să se apere. Cel mai sigur este curajul care privește în toate părțile cu grijă și îndelung, și care pornește și înaintează încet, numai după ce a chibzuit îndeajuns.(p.21)

[…]

               3. Tatăl meu va fi atacat? Îl voi apară. A fost ucis? Îl voi răzbuna pentru că așa trebuie, nu mânat de durere. Când spui acest lucru, Teofrast, pizmuiești defapt preceptele cele mai îndrăznețe, și părăsind pe judecător, te întorci spre publicul care asistă la proces (Seneca intentează un proces fictiv mâniei). Deoarece fiecare se mânie când ai săi au fost loviți de nenorocirile pomenite mai sus, crezi că e firesc ca oamenii să considere o datorie ceea ce fac. Și asta deoarece, în general, fiecare socoate dreaptă pasiunea în care se recunoaște.4. Oamenii virtuoși se mânie de jignirile aduse celor apropiați; dar fac același lucru și dacă nu li se aduce apă caldă cum au cerut, dacă s-a spart un pahar, dacă vreunul le-a stropit încălțările cu noroi. Nu pietatea le ațâță mânia, ci slăbiciunile lor, așa cum copiii plâng la fel când și-au pierdut părinții sau nucile. 5.A te mânia pentru jignirile aduse celor apropiați, nu e o dovadă de pietate ci de slăbiciune. În schimb, e frumos și demn să treci drept apărător pentru părinți sau copii, pentru prieteni sau concetățeni, când însăși datoria îl conduce și-l îndrumă pe cel cu judecata și prevăzator, nu și pe cel nestăpânit și mânios. Căci nici o pasiune nu e mai lacomă de răzbunare decât mânia și din această pricină mai nepricepută de a se răzbuna; foarte iute și nebunească, așa cum e de obicei orice dorință arzătoare, se va opune singură la ceea ce tot ea ar vrea să se grăbească. Așadar, în timp de pace sau de război, mânia n-a fost niciodată un bine; ea face pacea asemănătoare războiului, iar în război uită că Marte este același pentru ambele tabere și cade în putere străina în loc să și-o stăpânească pe-a sa. 6. Apoi, nu trebuie să recurgem la vicii pentru că odinioară s-au dovedit folositoare. Și febra ușurează anumite boli și cu toate acestea e mai bine să nu suferim de ele. Este un fel de leac ce trebuie respins, ca și cel care cere sănătate de la boală. Tot astfel mânia, chiar dacă uneori ca otrava, alteori sub forma unei prăbușiri sau naufragiu, ne-a adus o salvare neașteptată, nu trebuie privită din această pricină ca binefăcătoare; se întamplă adesea ca nenrocirile să fie salvatoare. (pp. 22-23)

                     XIII 1. Apoi, bunurile pe care trebuie să le dobândim sunt cu atât mai mari cu cât sunt mai prețiose și mai de râvnit. Dacă justiția e un bine, nimeni nu va spune că va fi mai bună dacă se va înlătura ceva din ea. 2.Dacă curajul este un bine, nimeni nu va dori să fie micșorat într-o anumită măsură; ar însemna că și mânia va fi cu atât mai bună, cu cât va fi mai mare; căci cine va respinge creșterea unui bine? Numai că e dăunător să crească, deci și să existe; nu este un bine ceea ce prin creștere devine un rău. 3.Mânia este utilă, se spune, pentru că-i face pe oameni mai curajoși. La fel și beția, care ațâță obrăznicia și îndrăzneala. Mulți oameni au fost mai buni la război după ce băuseră ceva. Astfel ai putea ajunge să spui că delirul și nebunia sunt necesare forțelor fizice pentru că adesea furia le întărește. 4.Dar teama? N-a făcut ea pe om mai curajos, iar frica de moarte n-a ațâțat la luptă până și pe cei mai molatici? Numai că mânia, beția, teama și alte stări de acest fel sunt izbucniri trecătoare și rușinoase și nu înarmează virtutea, care nu are deloc nevoie de vicii. Nu fac decât să stârnească puțin un suflet de obicei trândav și laș. 5.Nimeni nu devine mai curajos mâniînduse, în afară de cel care n-ar fi fost curajos fără mânie. Astfel, mânia nu vine în ajutorul curajului, ci îi ține locul. De ce, dacă mânia ar fi o calitate, n-ar însoți pe omul desăvârșit? Dar cel mai ușor se mânie copii, bătrânii și bolnavii; tot ce e slab e jalnic prin natură. (p.23)

                   XIV 1. Nu se poate spune, Teofrast, ca un om virtuos să nu se mânie împotriva răufăcătorilor; astfel cu cât un om va fi mai bun, cu atât se va mânia mai ușor; vezi dacă nu va fi dimpotrivă, mai liniștit, mai descătușat de pasiuni, mai grijuliu să nu urască pe nimeni. 2. Într-adevăr, ce motiv ar avea să-i urască pe cei vinovați, de vreme ce rătacirea lor îi împinge la fărădelegi? Nu este în firea unui om înțelept să urască pe cei rătăciți; altminteri se va urâ pe sine. Se va gândi de câte ori a încălcat buna morală, câte din faptele lui necesită îngăduință; și iată că se va mânia chiar împotriva sa. Deoarece un judecător nepărtinitor nu dă o sentință când se afla el însuși în cauză și altă sentință când e vorba de altcineva. 3.Nu se va găsi nimeni, voi spune, care să se achite singur; și se socotește nevinovat numai când are în vedere un martor oarecare, nu propria conștiință. Cât de omenesc va fi să arăți un suflet blând și părintesc față de cei vinovați și să nu le urmezi pilda, ci să-i aduci pe calea cea bună! Pe cel care se rătăcește pe câmp, neștiind încotro s-o apuce, e mai bine să-l îndrepți pe drumul cel bun decât să-l alungi (p.24)

*

Seneca – scrieri filozofice alese, colecția BPT, editura Minerva,  București, 1981, traducere de Paula Bălașa, Elena Lazăr, Nicolae Mircea Năstase, Svetlana Sterescu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s