Valoarea intrinsecă a cuvântului – a mărturisii

                      Îmi aduc aminte că eram foarte mic când am auzit pentru prima dată aceaste cuvinte – sfinții mărturisitori. Cine erau acești mărturisitori? Erau cei care și-au mărturisit credința în Hristos. Auzisem aceste cuvinte în biserică. Ce înseamnă să mărturisești? Înseamnă să crezi. Există o diferență între a spune și a mărturisii. Mărturisirea are un substrat mult mai profund decât simpla zicere. Am zis, dar nu am vrut să zic, sau am zis dar am uitat, sau am zis dar am mințit. A zice nu echivalează niciodată cu a spune un adevăr, pe când a mărturisii înseamnă ceva mult mai personal, ceva care echivalează cu un adevăr absolut. Ți-am mărturisit că te iubesc, sau ți-am mărturisit că ți-am ascuns acest lucru, sau am depus mărturie la proces. Adică am fost martor la un eveniment, am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat, și am venit să mărturisesc. Sau am venit să îmi mărturisesc greșeala. Dacă zicem, am venit să spun ce s-a întâmplat acolo, sau am venit să îmi spun greșeala, sau ți-am spus că te iubesc, nu are aceeași valoare intrinsecă ca și mărturisirea. Valoarea intrinsecă a cuvântului a mărturisii a venit cel puțin în limba română pe filiera creștină. Când spunem noi ne onorăm martirii, ce spunem defapt? Ce este un martir? Este cineva care a căzut într-o luptă pentru crezul său, s-a sacrficat pentru că a crezut în ceva, într-un ideal, într-un Dumnezeu. Putem să spunem că ce-i ce l-au mărturisit pe Hristos, adică cei ce au fost martori în mod direct sau indirect, la minunile sale, au fost omorâți, și au devenit astfel martiri. La fel și noi, atunci când mărturisim, devenim un fel de martiri ai adevărului, fără însă a ne sacrifica viața.

                 Când mergem la doctor, și spunem ce ne doare, dar nu îi mărturisim ce ne doare doctorului, înseamnă că noi nu cunoaștem prea bine zona durerii, nu știm ce anume ne doare, și așteptăm ca doctorul să ne spună ce avem. În schimb dacă am merge la doctor și am spune doctore, îți mărturisesc că mă doare aici, atunci ar înseamna că noi înțelegem perfect durerea noastră, știm ce ne doare, iar doctorul trebuie să ne dea un tratament, fără să mai investigheze locul durerii. A spune sau a zice, s-a denaturat de-a lungul timpului, sau poate că cele două expresii au fost pervertite încă de la început, devenind în zilele noastre, două expresii comune, uzuale, care nu implică niciun fel de atașament față de lucrul la care se face referire. Un alt exemplu. Mi-ai spus că mă iubești. Da, ți-am spus, dar nu ți-am mărturisit că te iubesc. Eu pot să spun și că ești foarte urâtă sau foarte frumoasă, dar asta nu înseamnă că eu chiar te văd în felul acesta.

            Mărturisirea reprezintă un bun exercițiu de auto-cunoaștrere și de conștiință. În spatele expresiilor a zice și a spune, nu se află nici o urmă de conștiință, cele două expresii reprezintă ceva spontan, cuvinte pe care le rostim fără să le mai trecem prin filtrul rațiunii și a conștiinței. Ai spus că vii azi, dar nu ai venit, tu ești conștient de ceea ce ai spus? Mărturisirea curprinde și un anumit grad de conștientizare a ceea ce spunem. Mărturisirea înseamnă o profundă convingere a ceea ce spunem și gândim. Ne comportăm ca și când am fi fost martori la un eveniment, ca și când am văzut precis ceva și știm despre ce este vorba. Atunci când mama te întreabă – spune-mi ce te doare, ar fi mai bine să zică – mărturisește-mi ce te doare. Adică fi sincer, fi responsabil.

              Atunci când mărturisești, inconștientul tău scoate la suprafață adevărul. Practic atunci când mărturisești ceva, ești incapabil să spui o minciună. Am zis o minciună, nu este același lucru cu am mărturisit o minciună, pentru că atunci când mărturisim o minciună înseamnă că o recunoaștem, că ne scoatem la suprafață vina. Nu putem zice, l-am păcălit pe negustor, i-am mărturisit că nu am bani la mine, când eu defapt aveam. Este limpede că în acest exemplu ceva nu se leagă. Am mărturisit un adevăr, adică am scos din interiorul meu un lucru bine știut de mine, și acum îl mărturisesc. Îți spun că sunt homosexual. Eu pot să bat câmpii, această afirmație poate sau nu poate să fie adevărată. În schimb afirmația – îți mărturisesc că sunt homosexual, are o altă valență, ea implică adevărul și numai adevărul. Cuvântul în sine pune o presiune suplimentară pe interlocutor, el se simte dator în mod inconștient să scoată la suprafață adevărul.

                     Mărturisirea s-a înrădăcinat în conșitentul colectiv atât de bine încât conotația pe care a căpătat-o este poate cea mai pozitivă pe care o are un cuvânt, cel puțin în limba română. Nu cred că există un cuvânt cu o conotație mai pozitivă decât – a mărturisii, poate a iubii. Religia creștină are un rol important în semnificația acestui cuvânt în vocabularul limbii române și în sensul său pur pozitiv. Eu pot să zic multe, dar de mărturisit pot să mărturisesc numai adevărul. Un alt exemplu – la școală, copilul trebuie să spună poezia, să recite poezia, sau să mărturisească poezia? În contextul dat, propoziția corectă este – copilul trebuie să recite poezia. El ar putea să o mărturisească? Nu pentru că el nu a fost martor când poezia a fost scrisă, nu e scrisă de el deci nu o poate mărturisii. Poetul a scris o poezie, acum o mărturisește tuturor – propoziție corectă, la fel ca și – poetul a scris o poezie, acum o recită tuturor. Ambele variante sunt corecte, dar au sensuri ușor diferite. Poetul mărturisește poezia sa tuturor, înseamnă că poetul vorbește sincer despre creația sa, depune mărturie despre ea. Dacă o recită, atunci pentru el poezia devine la fel de impersonală ca și pentru elev. O poezie poate fi recitată de către oricine, dar mărturisită doar de către poet.

             Un alt exemplu. Îți spun că universul este infinit sau îți mărturisesc că universul este infinit? Nu poți să mărturisești ceea ce nu ai făcut sau ceea ce nu ai văzut, sau ceea ce nu cunoști cu certitudine. Cu toate acestea, există cazuri de mărturie mincinoasă, care reprezintă o contradicție flagrantă de termeni, pentru că mărturia nu poate fi mincinoasă. Înseamnă să spun altceva decât ceea ce am văzut și știu că s-a întâmplat. Cel ce face acest lucru, se încadrează defapt în zona lui a zice, dar fiind în cadru organizat, și cunoscând că o mărturie mincionoasă îi poate aduce avantaje, omul apelează și la acest subterfugiu. Dar aici avem de a face cu domeniul juridic, unde contradicțiile au un rol determinant, iar frica de pedeapsă creează constrângeri pentru om, împingându-l astfel către acțiuni care ies din sfera noastră de analiză. De exemplu, un criminal poate fi scutit de pedeapsă în funcție de cât de bine este apărat de avocat, deși el este vinovat, poate să beneficieze de un viciu de procedură sau de diferite circumstanțe atenuante, ceea ce nu îl face mai puțin criminal. La modul ideal și lipsit de contradicții, nimeni nu ar putea să depună mărturie mincinoasă și nici un criminal nu ar putea scăpa nepedepsit, dar fiindcă discutăm de legi, făcute de oameni…nu intrăm în detalii. Așadar, atunci când vrem să scoatem la suprafață adevărul, să îl folosim pe a mărturisii, în locul lui a zice.

          Mihai Șora are o filozofie interesantă bazată pe două polarități ale existenței – a fi și a avea. De preferat ar fi ca să ne încadrăm în domeniul lui a fi decât în cel al lui a avea. Și ca o paralelă, la fel și în cazul analizei de mai sus, este de preferat să ne încadrăm în domeniul lui a mărturisii decât în cel al lui a zice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s