Un poem, două texte absurde și câteva mențiuni

Poem cosmic

Adorm visând la stele neutronice și la unde gravitaționale

Care or să mă descompună în mici particule de lumină

Și astfel voi fi dispersat în întreg universul acesta infinit și lipsit de orice noimă,

Și probabil nu voi mai fi regăsit decât după ani lumină.

În toată această perioadă, îmi vor crește coarne de berbec și solzi de pește din constelații necunoscute.

*

Cel mai probabil mă voi transforma într-o cometă fără coadă,

Atât de ciudată printre alte comete,

M-aș asemăna mai degrabă cu un meteorit,

Sau cu o planetă fără atmosferă, și fără oameni…

 Ce rău ar fi, dar și ce bine.


Vreau mai mult!

           Știu că trebuie să fie ceva mai mult decât atât, și tu ști asta, nu? Simți și tu la fel ca și mine, că trebuie să fie mai mult decât asta? Vreau să fie mai mult decât asta. Atunci ce rost ar mai avea să mă trezesc dimineața devreme ca să mă pun la jug, ce rost ar mai avea să îmi pierd timpul închis între pereți albi de sanatoriu pentru pâinea cea de toate zilele, ce rost ar mai avea lucrurile care le las pe mâine când le pot face azi, ce rost ar mai avea să trăiesc viața ca și când aș fi sigur că voi trăii o veșnicie? E mai mult decât atât, știu sigur, nu mă îndoiesc de asta cum nu mă îndoiesc că la finalul timpului, balenele vori ieși din mare pentru expresie.                                                                                                                                                                                        Voi muri, mă voi înălța, voi ieși din această lume terestră și voi striga la cei de jos, la voi, la voi toți: băi, haideți cu mine pe fanta asta de lumină, nici nu știți ce pierdeți. Dar voi nu mă veți auzi, pentru că veți avea urechile astupate cu vată de zahăr. Dar eu voi striga și mai tare la voi: băi, haideți cu mine pe fanta asta de lumină, voi nu vedeți cât de sus sunt eu și cât de jos sunteți voi? Dar voi nu mă veți vedea, pentru că veți avea praf de stele în ochi. Oare mă aude cineva și pe mine? Oare mă vede cineva și pe mine? Defapt nu, nu am nevoie de voi! De auzit mă aud singur, de văzut mă văd singur, nu am nevoie de nici o confirmare din partea voastră. Stați acolo jos, mai bine, nu am nevoie de voi, nu am avut niciodată, rămâneți cu picioarele înfipte în pământ, precum niște structuri de piatră cioplite de un creator necunoscut. Eu am decis să mă ridic, mă duc să-mi măsor forțele cu creatorul!


Teatrul vieții

           Am atâtea fraze în minte, fără cap și fără coadă, atâtea cuvinte fără sens…luați, mă lepăd de ele, luați-mi acest balast de limbaj existențial! Nu mai am nevoie de nici o fărâmă din el. Mi-a ajuns atâta dramă în trei acte, fără pauză și fără scenariu. Nu mai vreau scenariu! Viața asta seamănă cu o piesă proastă de teatru al cărei mașinist a uitat să tragă cortina, deși nimeni nu mai e pe scenă, doar niște spectatori rătăciți în sală, care privesc în gol la marele nimic care încă se mai joacă în capul lor plin de frământări cotidiene și fără sens.                     – Gata, s-a terminat piesa, opriți reflectoarele, stop, tăiați, tăiați! Vă rugăm părăsiți sala, comedia veiții s-a terminat, pentru scene cu nechiezat de cai, tumbe de pitici și sirene care dau grațios din coadă, vă rugăm să mergeți la teatrul absurdului! Ieșiți dracului afarăaăaăaăaă!!!

            Gândiți-vă dragi cititori de lut, cum ar fi dacă, după o piesă bună de teatru, la care ați râs în hohote și cu spume de cal la gură, deși piesa nu era o comedie, ci era o dramă ascunsă în spatele unui actor cu chip de arlechin, să fiți dați afară în șuturi și înjurături pentru impertinența de a nu înțelege piesa? Ar fi la fel ca atunci când, pierdut undeva prin secolul XIV, la curtea unui rege din Boemia, ți s-ar tăia capul pentru simplul motiv că nu cunoști limba cehă…


 

Câteva mențiuni.

Aceste texte au fost inspirate de muzica celor de la Travka, și de câteva experiențe recente cu teatrul. Pe lângă asta, toate textele mele aparent absurde, sunt inspirate de personalitatea celui care a fost – poezia poeziei – Nichita Stănescu. Mulțumim Nichita că ne-ai eliberat de norme. LIBERTATE!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s