Cum să devii expert în demagogie și sofistică

            Demagogia și sofistica sunt domenii în care se cere o îndemânare aparte. Nu este ușor să denaturezi adevărul, să faci afirmații mincinoase sau să dai impresia ca le ști pe toate, că ești o enciclopedie deschisă. În zilele noastre vedem peste tot oameni care se mândresc cu știința lor aproximativă, și par că sunt experți în mediocritate. Însă până acum nu s-a redactat nici un manual, sau un îndrumător pentru cei care doresc să se inițieze în arta demagogiei sau a sofisticii, în arta cunoașterii formelor fără fond și a lipsei de aprofundare. Lucrările celui mai mare sofist al antichității, Protagoras, au fost arse de către atenieni după ce acesta a pus sub semnul agnosticismului existența zeilor. Imaginea sărmanului Protagoras trebuie reabilitată, drept urmare mai jos am trecut cele nouăsprezece reguli după care eu mă ghidez în arta discursului bombastic și a raționamentelor false.

Protagoras

  1. Da-ți cu părerea despre orice, oricum, oricând și oriunde
  2. Asigură-te că din vocabularul tău nu lipsesc cuvintele pretențioase, cărora nici tu nu le cunoști prea bine sensul
  3. Nu accepta părerea nimănui
  4. Apără-ți punctul de vedere chiar dacă nici tu nu ști despre ce vorbești
  5. Citește puțin și dezvoltă mult
  6. Bazează-te întotdeauna nu pe cunoștințele tale ci pe prostia celor care te ascultă, nu uita că lumea e plină de proști și trebuie să profiți de acest lucru
  7. Vorbește tare! dacă cel de lângă tine vorbește tare, tu să vorbești și mai tare decât el
  8. Dacă te afli în impas și vezi că începi să pierzi teren, jignește, leagă-te în special de aspectele de ordin fizic ale adversarului
  9. Trebuie să ai întotdeauna o atitudine negativistă despre tot! În ziua de azi pe toți oamenii îi supără ceva, drept urmare negativitatea va atrage atenția
  10. Dacă nu ai răspuns la o întrebare, răspunde la rândul tău cu altă întrebare
  11. Completează întotdeauna pe cel cu care discuți, dacă el spune tot, tu să spui – da, dar ar mai trebuii spus încă ceva – trebuie să ai mereu ultimul cuvânt de spus
  12. Dacă observi că începi să ai adepți care se uită în gura ta și la ce înșiri tu, nu ezita să ceri bani pentru discursurile tale, defapt este imperativ să ceri ca prestația ta să fie remunerată, astfel gargara ta ieftină va căpăta valoare. Societatea de azi este astfel construită încât să lase impresia că tot ce este ieftin sau gratuit este fără valoare, în timp ce tot ce este scump este automat și plin de însemnătate.
  13. Fructifică orice slăbiciune a celor care te ascultă, dacă nu sunt stăpâni pe un domeniu, acolo este locul unde să ataci și să dezvolți discursul demagogic, nu contează că nici tu nu ai habar de domeniul respectiv, poți bate câmpii fără teama că vei fi contrazis
  14. Adoptă următoarele calități – ironia, superficialitatea, sarcasmul și cinismul
  15. Fă apel la citate, neapărat! astfel vei da impresia ca ești cultivat. Nu trebuie să reții prea multe, două, trei sunt suficiente, le poți modifica după bunul plac
  16. Vorbește fără să fi întrebat, deschide aiurea subiect de discuție
  17. Fi mișcat de propiile tale vorbe, lasă impresia că te pătrund adânc
  18. Reține cât mai multe titluri de cărți grele
  19. Aspectul fizic face toți banii, așa că fă un sacrificiu și poartă ochelari cu ramă rotundă, chiar dacă vederea ta este foarte bună, astfel vei înfățișa o mină de Gandhi (poți să îl iei drept exemplu pe Oreste Teodorescu)
  • Pentru o mai bună aprofundare a subiectului recomand a se citi cartea – Arta de a avea întotdeauna dreptate, de Arthur Schopenhauer

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s