Seneca – scrieri filozofice alese

(…)

Despre cruzime și Caligula

Cartea a treia – cap. XVII-XXI

Original-head-of-Caligula
Gaius Julius Caesar Augustus Germanicus (Caligula)

XVII.1. Aceasta a fost cruzimea regilor barbari cuprinși de mânie pe care nici educația nici cultura literară nu-i pot îmblânzi; îți voi da drept pildă pe regele Alexandru, elev ieșit din mâinile lui Aristotel, care l-a străpuns pe Clitus, cel mai drag prieten al său și tovarăș de copilărie, pentru că nu-l lingușise îndeajuns și nu voia să se schimbe din macedonean liber în sclav persan.   2. Cât despre Lysimachus, de asemenea prietenul său, Alexandru l-a aruncat în ghearele unui leu. Scăpat ca prin minune din colții fiarei a fost oare Lysimachus mai blând când a ajuns la rândul său rege? 3. Nu, căci pe Telesphorus din Rhodos, prietenul său, l-a mutilat îngrozitor tăindu-i nasul și urechile și ținându-l mult timp într-o cușcă, ca pe un animal nemaipomenit și nemaivăzut. Urâțenia chipului sfârtecat și mutilat i-a schimbat înfățișarea umană. La acestea se adăugau foamea, lipsa de îngrijire și murdăriile corpului părăsit în gunoiul său. 4. Cu mâinile și genunchii arzând, fiindcă se târa în patru labe din pricina strâmtorii închisorii, cu coastele rănite de atâta frecat, înfățișarea sa era hidoasă și înspăimântătoare pentru cei care îl vedeau. Ajuns monstru prin pedeapsa pe care o ispășea, aproape că nu mai inspira nici o milă. Dar dacă acel care îndura aceste chinuri nu mai semăna deloc a om, cu atât mai desfigurat era cel care-l silea să le îndure. (pp.27-28)

Alexander-the-Great
Alexandru cel Mare

XVIII 1. O, dacă această cruzime s-ar fi mărginit numai la pilde străine și dacă barbaria pedepselor și mâniilor n-ar fi trecut și în obiceiurile romane, cu atâtea vicii venite din afară! Lui Marcus Marius Gratidianus, căruia poporul i-a ridicat statui la fiecare răspântie, căruia îi aduceau ofrande de tămâie și vin, Sulla a poruncit să i se frângă picioarele, să i se scoată ochii, să i se taie limba și mâinile și, ca și cum ar fi trebuit să moară cu fiecare rană, i-a sfârtecat pe rând mâdularele. 2. Cine era unealta acestei porunci? Cine altul decât Catilina, care nu se dădea în lături de la nici o ticăloșie! El îl defăima pe acela în fața mormântului lui Q. Catulus, lucru pângăritor pentru cenușa unui om așa de blând, unde un ticălos cu faima rea, popular totuși și îndrăgit parcă prea mult, deși nu chiar pe nedrept, își dădea sângele picătură cu picătură. Marius merita să îndure aceste chinuri, Sulla era în drept să le poruncească, Catilina era demn să le îndeplinească, dar era nedemn statul care primea la sânul său în mod egal, spada dușmanilor și cea a răzbunătorilor. 3. De ce să caut pilde în trecut? De curând, Caligula l-a bătut cu vergile pe Sextus Papinius, al cărui tată a fost consul, pe Betilenius Bassus, chestorul său și fiul procuratorului său, și la fel s-a purtat și cu alți senatori și cavaleri romani. Într-o zi a pornucit să fie torturați, nu ca să-i ancheteze, ci pur și simplu că așa i se năzărise. 4. Apoi, s-a dovedit atât de neputincios să deosebească plăcerea pe care cruzimea sa o dorea neântârziat, încât, în timp ce se plimba pe terasa grădinilor mamei sale, terasă ce separa porticul de fluviu, însoțit de un alai de femei și de senatori, la lumina torțelor decapita pe unii dintre ei. Ce-l grăbea? Ce primejdie personală sau publică îl amenința la ceas de noapte? Cât de puțin ar fi fost să aștepte până se lumina și, în sfârșit, să nu ucidă, încălțat în sandale, pe senatorii poporului roman! (p.29)

download
Lucius Sergius Catilina

XIX 1. Trebuie să știm cât de trufașă a fost cruzimea acestuia, deși s-ar părea că ne îndepărtăm de subiect. Nu se va întâmpla acest lucru deoarece și cruzimea face parte din manifestările mâniei care se dezlănțuie peste măsura obișnuită. El însuși lovea senatorii cu bicele, încât s-a ajuns să se spună – așa se obișnuiește. Tortura prin cele mai îngrozitoare mijloace născocite, folosind frânghii și unelte anume pentru tortură, focul chinuindui chiar prin propria lui înfățișare 2. În acest moment mi se răspunde; mare lucru dacă omul pedepsi, ca pe niște sclavi oarecare, trei senatori prin lovituri și flăcări, el care se gândea să nimicească tot senatul, el care dorea ca poporul roman să aibă un singur grumaz, pentru ca toate crimele sale, rispite, pretutindeni și în diferite momente, să se facă dintr-o singură lovitură și într-o singură zi . Căci ce este atât de nemaiauzit decât o execuție în toiul nopții? Tâlharii obișnuiesc să se ascundă în întuneric, iar pedepsele cu cât sunt mai răsunatoare, cu atât mai mult vor servi drept pildă și îndreptare. 3.Și în acest moment mi se va răspunde – ceea ce tu admiri cu atâta înflăcărare e un lucru obișnuit pentru acest monstru; de aceea trăiește el, pentru asta veghează, numai la pradă visează toată noaptea! A poruncit așadar să li se astupe cu un burete gura celor care îndurau torturile, spre a li se înăbuși strigătele. Care om, aflat pe patul morții, nu și-a păstrat măcar dreptul de a geme? Caligula se temea ca nu cumva durerea, ajunsă la capătul răbdării, să lase vocile slobode și să audă ceea ce nu voia. Știa că există nenumărate lucruri pe care numai un muribund ar îndrăzni să i le spună în față. 4. Și când s-au terminat bureții, a poruncit să li se sfâșie nenorociților haineleși să li se îndese fâșiile în gură. Ce cruzime îngrozitoare! De i-ar fi lăsat măcar să-și tragă ultima suflare, de i-ar fi îngăduit sufletului care se stinge un răgaz să-și dea duhul altfel decât prin rănire! 5. Ne-ar lua prea mult să adăugăm aici cum i-a nimicit până și pe părinții celor uciși, după care a trimis centurioni pe la casele lor chiar în aceeași noapte. Adică omul acesta milos i-a eliberat de durere! Dar nu am de gând să descriu cruzimea lui Caligula, ci pe aceea stârnită de mânie; aceasta se dezlănțuie uneori asupra popoarelor, lovind și orașe și fluvii și lucruri care nu simt nici o durere. (p.30)

Sulla_Glyptothek_Munich_309
Lucius Cornelius Sulla

XX 1. Astfel, un rege persan a tăiat nasul unui popor întreg în Siria, de unde și numele locului, Rhinocolura. Socotiți că acela a fost îndurător pentru că nu le-a tăiat tuturor capetele? A fost încântat de felul de pedepasă născocit de el. 2. O năpastă asemănătoare au îndurat etiopienii, care din pricina că trăiesc mult, au fost numiți macrobieni. Cum ei nu și-au întins brațele să fie puse în lanțuri pentru că au dat solilor răspunsuri limpezi – pe care regii le numesc jignitoare – mânia lui Cambyses a sporit în asemenea măsură încât, fără să fi luat provizii, dară să fi cunoscut drumul dinainte, târâ prin regiuni de nepătruns și aride mulțimea războinicilor. De la început i-au lipsit cele necesare, iar această întindere sterpă și necălcată de picior de om nu le conferea nimic. 3.Își înșelau foamea mai întâi cu frunze fragede și cu muguri, apoi rozând curele înmuiate în foc, nevoia învățându-i să scoată hrana din orice. Când au ajuns în deșert și n-au mai găsit ierburi, iar în fața lor se deschidea pustietatea în care nu trăia nici o vietate, au tras la sorți pe fiecare al zecelea, obținând astfel un aliment mai îngrozitor decât foamea care îi mistuia. 4. Mânia îl împingea și mai tare pe regele necumpănit, cu toate că-și pierduse o bună parte din armată și altă parte o mâncase. Până când s-a temut să nu fie el înuși tras la sorți; abia atunci a dat semnalul de retragere. În timp ce lui i se serveau păsări alese și avea pentru ospete tacâmuri purtate de cămile, soldații săi trăgeau la sorți pentru a ști cine va pieri de o moarte cumplită și cine va trăi o viață mai cumplită decât moartea (p.31)

4740_Cambyses-II
Cambyses II, fiul lui Cyrus cel Mare

XXI 1. Cambyses s-a mâniat împotriva unui neam necunoscut și nevinovat, dar înzestrat totuși cu simțire. Cyrus însă s-a mâniat împotriva unui fluviu. Având de gând să asedieze Babilonul și grăbind pregătirle de război, a încercat să treacă fluviul Gnydus, revărsat într-o albie largă, lucru cu puțini sorți de izbândă, chiar dacă era vară și apele secaseră aproape de tot. 2. Atunci, unul din caii înhămați la carul regal s-a înecat, fapt care l-a înfuriat strașnic pe rege. A jurat așadar ca acest fluviu ce înghițea escorta regelui să fie secat astfel încât să poată fi trecut și străbătut cu piciorul, chiar și de femei. 3.Apoi a adus aici toate uneltele, îndemnându-i necontenit la treabă. Soldații au trebuit să sape 180 de șanțuri și să împartă albia în 360 de pârâiașe, secând apele și împrăștiindu-le în toate direcțiile. 4. A pierdut așadar și timpul, pagubă însemnată în imprejurări grele, și însuflețirea soldaților, pe care o irosise într-o muncă nefolositoare, și prilejul de a ataca pe neașteptate, purtând cu un fluviu războiul pe care-l declarase unui dușman. 5. Această furie (cum s-o numești altfel?) a pus stăpânire până și pe romani. Căci Caligula a distrus vila cea mai frumoasă de la Herculanum, fiindcă o stăpânise înainte mama sa, și i-a făcut astfel un destin frumos. Când vila era neatinsă, treceam prin fața ei în barcă fără s-o observăm; pe când acum ne întrebăm, de câte ori o vedem, de ce a căzut în ruină. (p.32)

Texte extrase din – Seneca, scrieri filozofice alese, Biblioteca pentru toți, editura Minerva,  București, 1981, traducere de Paula Bălașa, Elena Lazăr, Nicolae Mircea Năstase, Svetlana Sterescu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s