Câte ceva despre conștiință

doctorul Gachet
Vincent van Gogh – Doctorul Gachet

Omul obișnuit nu își pune întrebări, nu se întreabă pe sine, nu face acest excercițiu de gândire, el doar există, pentru că sunt oameni care există și alții care trăiesc. El nu se diferențiază cu nimic de regnul animal. Obișnuiam să mă întreb de multe ori, care ar fi diferența dintre un om care nu filozofează viața și un câine, și nu găseam nici o diferență, și mai apoi coboram pe scara evoluției, având în continuare ca etalon omul, și îmi spuneam, care e deiferența dintre  un om care nu face exerciții de gândire și o insectă, și iar nu găseam nici o diferență, și ajungeam în final, să compar omul cu un microorganism unicelular, cam acesta era cel mai insignifiant organism care îmi venea în minte. Și nici aici nu găseam nici o diferență. Poate vă întrebați cum așa? Păi vă propun un exercițiu de gândire, între om și câine, care sunt diferențele fundamentale? Unul are blană și altul nu are, unul are patru picioare și altul nu are, unul are coadă și altul nu are și cam atât. Acestea sunt diferențe de ordin fiziologic care sunt evidente. Dar eu nu căutam aceste diferențe logice, ci le căutam pe cele care l-ar pune pe om în avantaj în fața câinelui. Omul ca să fie în avantaj în fața câinelui, insectei și microorgansimului unicelular, trebuie să gândească. Și nu mă refer la gândirea specifică nevoilor animale, cum ar fi nevoie de hrană și adăpost, ci la cele care țin de conștiință. Căci asta ne diferențiază în mod fundamental de tot ce ne înconjoară, omul este înzestrat cu conștiință de sine. Nu cu gândire, adică cu rațiune, ci cu conștiință de sine! Căci rațiune au toate animalele, rațiunea nu te ajută decât să îți sadisfaci nevoile fiziologice- hrană, adăpost, reproducere. Cogitoul lui Descartes, care spune Cogito ergo sum – gândesc deci exist (sintagma sună defapt așa – mă îndoiesc că exist, gândesc deci exist), subordonează omul rațiunii. Omul trebuie să fie subordonat conștiinței nu rațiunii. El trebuie să facă totul conștient nu doar rațional. Dacă ești doar o ființă rațională și îți lipsește conștiința de sine, nu ești om, ci doar un animal care gândește cum să-i fie bine. În fond și sintagma lui Descartes are un sâmbure de adevăr, prin faptul că omul se îndoiește de propria existență, însemnă ca acolo exista conștiință sau mai degraba inconștiință. Ar mai fi și o altă cale de abordare a afirmației lui Descartes, și aceasta este cea mai des folosită, și anume, omul este subordonat rațiunii, în dauna simțurilor. Cei ce l-au acuzat pe Descartes, i-au reproșat faptul că a pus rațiunea pe primul loc în dauna simțurilor. Revenind la ce îl diferențiază pe om de restul animalelor, aceasta este clar conștiința de sine. Autoreflecția este modalitatea oamenilor de a înțelge ce este cu ei și cu lumea care îi înconjoară. Din păcate marea majoritate a oamenilor nu se diefernțiază de nici un animal. Câinele are nevoi fiziologice fundamentale, cum ar fi hrană, odihnă și reproducere. La fel și omul inconștient. Aceste trei nevoi le vom găsi la absolut toate animalele și organismele acestei planete. Dacă oamenii nu pot trece peste aceste nevoi animalice nu vor putea niciodată să înțeleagă ce este cu viața aceasta și ce este cu ei. Drept urmare, aș putea acum de pildă, să-i spun oricărui om întâlnit pe stradă că între el și o bacterie observabilă doar la microscop nu este nici o diferență. Iar el îmi va spune că nu este adevărat. Îmi va aduce probabil argumente legate de fiziologie, acesta este de fapt primul argument care îl pot aduce niște oameni care își trăiesc viața în mediocritate și neștire. Ar fi foarte interesant să vedem cum ar răspunde oamenii la această întrebare, ridicolă în felul ei. Întrebare ar suna așa – care este diferența dintre un om și o insectă?. Și fiecare probabil ar înșira sute de diferențe fizice, dar nici măcar una fundamentală și specifică doar omului. Și aceea este bineînțeles, conștientizarea propriei existențe. Omul este singurul animal care își poate pune întrebări singur, care se poate dedubla, care poate să pună sub semnul întrebării orice activitate instinctuală, specific animalelor. Toate acestea sunt activități pe care omul le face incoșntient. Dacă hrana nu ar mai fi doar acel lucru pe care îl bag în mine pentru că atlfel mor de foame, dacă odihna nu ar mai fi acea chestie pe care o fac 8 ore pe zi ca să nu mor de epuizare, dacă reproducerea nu ar mai acea activitate pe care o fac ca să trăiesc prin urmași și să îmi domoloesc instinctul sexual, atunci oamenii ar ajunge la conștiința sinelui. Orice lucru pe care omul îl face trebuie să îl facă conștient. Ciudat este faptul că se folosește destul de des afirmația – nu ești conștient, de ce faci cutare lucru? atunci când acționezi din impuls. Nimeni nu spune ești irațional, toată lumea spune ești inconștient. Pentru că rațional este și un câine, dar conștient poate fi doar omul. Rațiunea te ajută să îți găsești hrana, să îți găsești partenerul de reproducere, să îți găsești un adăpost, să te realizezi profesional, dar conștiința te face să înțelegi viața în mod fundamental. Maestrul yoghin Sadhguru, spune la un moment dat să fim conștienți în tot ceea ce facem, atunci când mâncăm, să fim conștienți, nu doar să înfulecăm în neștire dumicat după dumicat, atunci când ne odihnim să fim conștienți că avem un moment de rapaos și să reflectăm la ce am făcut în ziua respectivă, atunci când iubim să fim conștienți, să nu ne aruncăm ca niște orbi în relații fără număr, atunci când lecturăm, să fim conștienți de ideile ce ne trec prin minte, căci numai așa vom reține ceva. Există într-adevăr oameni care se bazează exclusiv pe rațiune și sunt de-a dreptul geniali, vorbim aici de oamenii de știință. În domeniul științelor exacte nu se poate fără rațiune. Dar nici aici, oamenii nu sunt în totalitate conștienți de ceea ce fac. Cei mai mulți o fac pentru că au această energie interioară, această predispunere genetică către creație. Nu au un scop anume, ei doar trebuie să creeze, teorii, mașinării, sisteme, mecanisme, trebuie să facă acest lucru pentru că altfel se irosesc și mor. Este acea nevoie de cunoaștere care la astfel de oameni se manifestă mai mult decât la alții. Mă întreb, oare a fost Einstein conștient când a emis teoria relativității E=mc2? Sau a fost doar rațional, sau doar conștient? A gândit sau a conștientizat, sau a și gândit a și conștientizat? Rațiunea înseamnă calcul iar conștiința însemnă înțelegere. Raționalizez un lucru, dar îl conștientizez eu oare? Este rațiunea în conștiință sau conștiința există în rațiune? Sunt ele inseparabile? Există independent?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s