Nichita

Acum ceva timp, căutând pe youtube filmări cu Nichita Stănescu și cugetările sale asupra poeziei si vieții (pentru mine Nichita nu a fost doar un mare poet, dar a fost și un mare cugetător, un mare filozof al vieții), am găsit din întâmplare un comentariu al unui domn, care mi s-a părut așa… foarte bine întemeiat, acid, dar foarte adevărat. Cu o introducere de câteva cuvinte, redau comentariul respectiv:

Omul când se îmbată devine prost, sau în unele cazuri și mai prost decât este în stare lucidă. Cu o singură excepție în toată istoria umanității – Nichita Stănescu. ,,Beat fiind el rămâne cel mai lucid apologet al poeziei… o inexplicabilă abilitate, personală doar lui Nichita, de a fi perfect lucid când vorbește despre poezie în general sau în particular în timp ce organismul îi este intoxicat chimic… un exemplu clar al transcendenței spiritului peste tot ce înseamnă piedici de ordin material,,

,,Cel mai lucid om este bețivul. În sensul că el nu vorbește niciodată voalat, ci este el în totalitate, fiind neputincios în fața adevărului. Oamenii beți care pot disimula adevărul sunt singurii cu adevărat primejdioși. Cei care refuză conștient intoxicarea oferită de alcool, încă mai au o urmă de omenie uitată în ei. Ori când vorbim despre Nichita … ne referim la cineva care este incompatibil cu răutatea, cu cinismul sau cu disimularea. El este ceea ce vedem și nimic mai mult sau mai puțin!,,.

,.

Nimic mai adevărat. Se cunoaște faptul că Nichita a avut pe tot parcursul carieriei sale de scriitor (în special spre sfârșitul vieții), probleme cu alcoolul. Ion Caramitru, care i-a fost un bun prieten, mărturisea că, spre sfârșitul prematur al vieții, Nichita se pierdea cu totul în aburii alcoolului, băutura sa preferată fiind votca, care în final i-a și adus tragicul sfârșit la numai 50 de ani, diagnosticul fiind, în mod evident, ciroză cronică. Mulți îl plâng pe Nichita, dar puțini sunt cei care înțeleg că Nichita nu ar fi fost Nichita Stănescu pe care îl știm, dacă nu ar fi fost un alcoolic notoriu.nichita-stanescu-ghimpele1

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s